slăvire sf [At: CAMIL PETRESCU, O. III, 441 / Pl: ~ri / E: slăvi] 1 Exprimare (prin cuvinte, cântece etc.) a prețuirii profunde (și unanime) față de cineva sau de ceva, ca urmare a unor mari merite, a unor calități deosebite etc. Si: cinstire (2), elogiere (2), elogiu (3), laudă, lăudare, preamărire, proslăvire, slavă (3), (liv) apoteoză, glorificare, (rar) apoteozare (2), exaltare (2), (înv) pohfală, preaslăvie, preaslăvire, preaslăvit¹, sărbătorie, slavoslovie, slăvitură, (îvr) pohvalenie, prealăudare, preamărire, proslăvitură Vz omagiu, omagiere, prinos. 2 (Spc) Iubire (exagerat de) puternică Si: adorare (1), divinizare (1).

SLĂVÍRE, slăviri, s. f. Faptul de a slăvi; preamărire, laudă, glorificare; adorare.

!slăvíre s. f., g.-d. art. slăvírii; pl. slăvíri

slăvíre s. f., g.-d. art. slăvírii; pl. slăvíri

SLĂVÍRE s. 1. cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (~ cuvenită cuiva.) 2. elogiere, glorificare, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, (rar) apoteoză, exaltare, (înv.) prealăudare, preaslăvie, sărbătorire. (~ unui erou.) 3. binecuvântare, glorificare, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă. (~ vremurilor noastre.)

SLĂVIRE s. 1. cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (~ cuvenită cuiva.) 2. elogiere, glorificare, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, (rar) apoteoză, exaltare, (înv.) prealăudare, preaslăvie, sărbătorire. (~ unui erou.) 3. binecuvîntare, glorificare, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă. (~ vremurilor noastre.)