SIHĂSTRÍE, (2) sihăstrii, s. f. 1. Faptul de a trăi ca sihastru; stare, viață de sihastru; fig. singurătate, pustietate. 2. Loc, schit unde trăiește un sihastru (1). [Var.: săhăstríe, sehăstríe s. f.] – Din sl. sihastirija.

sihăstrie sf [At: VARLAAM, C. 152 / V: (îvr) săh~, seh~, sehâs~, (înv) sehas~, (îvr) isihăstrie, i~ / S și: (îvr) sychăstrie / Pl: ~ii / E: sihastru + -ie cf sl сихастириꙗ, ngr ἡσυχαστήριον] 1 Viață de sihastru Si: ascetism, asceză, pustnicie, schimnicie, (rar) schimnicit. 2 (Reg; îlv) A se duce în (ori, înv a se deda pre) ~ A se sihăstri (2). 3 Loc unde trăiește un sihastru Si: schimnicie, (rar) pustnicie. 4 Locuință a sihastrului Si: schimnicie, (rar) pustnicie. 5 (Reg; lpl; îf săhăstrie) Mănăstire. 6 (Îvr; îf săhăstrie) Ospiciu (3). 7 Loc retras, neumblat de oameni sau pe unde aceștia trec foarte rar Si: pustietate, singurătate, pustnicie. 8 Loc pustiu, lipsit de oameni sau de animale Si: pustietate, singurătate, pustnicie. 9 (Pex) Loc lipsit de zgomot, de agitație Si: pustietate, singurătate, pustnicie.

SIHĂSTRÍE, sihăstrii, s. f. 1. Faptul de a trăi ca sihastru; stare, viață de sihastru; fig. singurătate, pustietate. 2. Loc, schit unde trăiește un sihastru (1). [Var.: săhăstríe, sehăstríe s. f.] – Din sl. sihastirija.

SIHĂSTRÍE, sihăstrii, s. f. 1. Faptul de a fi sihastru; viață, stare de sihastru (v. schimnicie, pustnicie); fig. singurătate, pustietate. Văzuse el că tot nu e nimic de lumea asta oarbă și d-aia se dusese în sihăstrie. ISPIRESCU, L. 189. 2. Loc, schit unde trăiește un sihastru. Hanul lui Gheorghiță stătea tihnit în singurătate, ca o sihăstrie. SADOVEANU, O. I 125. Codrii dimprejurul celor zece sihăstrii începură să cadă sub secure. GALACTION, O. I 254. M-aș retrage într-o sihăstrie... și n-aș mai vrea să știu de nimic. VLAHUȚĂ, O. A. 433. ◊ (Ironic) Din bătrînele case ale Zincăi Mamonoaia, cumpărate la mezat, el își făcuse, meremetisindu-le de-a-ntregul... o somptuoasă sihăstrie unde trăia pe picior mare. M. I. CARAGIALE, C. 47. – Variante: săhăstríe (SADOVEANU, O. VII 210, ANGHEL-IOSIF, C. L. 17, ȘEZ. VIII 72), sehăstríe (NEGRUZZI, S. I 30) s. f.

SIHĂSTRÍE ~i f. 1) Viață de sihastru; pustnicie; schimnicie. 2) Loc unde trăiește un sihastru. 3) fig. Loc pustiu; singurătate; pustietate. [G.-D. sihăstriei; Sil. -hăs-tri-e] /<sl. sihastirija, ngr. isyhastírion

sihăstrie f. 1. starea de sihastru; 2. locuință de sihastru: o sihăstrie din Ceahlău NEGR.

sihăstríe f. (vsl. sihastiriia, d. ngr. isyhastirion. V. isihie). Starea de sihastru: a trăi în sihăstrie. Locuință de sihastru: s’a dus la sihăstria luĭ. Loc singuratic și plăcut: aicĭ e curată sihăstrie. – În est și seh-, pop. săh- și sîh-. La Dos. și isihăstrie.

săhăstrie sf vz sihăstrie

sehastrie sf vz sihăstrie

sehăstrie sf vz sihăstrie

sehâstrie sf vz sihăstrie

sihăstríe s. f., art. sihăstría, g.-d. art. sihăstríei; (locuri) pl. sihăstríi, art. sihăstríile

sihăstríe s. f., art. sihăstría, g.-d. art. sihăstríei; (locuri) pl. sihăstríi, art. sihăstríile

sihăstrie, -triei gen. a.

SIHĂSTRÍE s. 1. v. asceză. 2. v. schit.

SIHĂSTRÍE s. v. izolare, pustietate, singurătate.

SIHĂSTRIE s. 1. ascetism, asceză, pustnicie, schimnicie, (rar) schimnicit. (În vremea ~ lui.) 2. (concr.) schimnicie, schit. (Au ajuns la ~.)

sihăstrie s. v. IZOLARE. PUSTIETATE. SINGURĂTATE.

SIHĂSTRIA, Mănăstirea ~ v. Vânători-Neamț.