SHTAB (1) shtaburi s. n. (2 3) shtabi s. m. 1. S. n. (Inv.) Statmajor. 2. S. m. (Inv.) Ofitzer care facea parte dintrun shtab (1); p. ext. ofitzer superior. ◊ SHtabofitzer = ofitzer de statmajor. 3. S. m. (Fam.) Persoana de vaza pe plan social; shef conducator. Din germ. Stab rus. štab.^[1]

shtab¹ [At: FUND. 48/24 / V: (inv) st~ / Pl: uri sn i sm / E: ger Stab rs штаб] 1 sn (inv; shic major) Statmajor. 2 sn (inv; shic ~general ori ~uloshtirii sau ~ domnesc sau imparatesc) Comandament suprem al fortzelor armate ale unei tzari al unei armate expeditzionare sau de ocupatzie. 3 sn (Inv; shi iae) Sediul shtabului¹ (2). 4 sn (Inv; shi iae) Marelestatmajor. 5 sm (Inv; shic ~ofitzer) Ofitzer care facea parte dintrun shtab¹ (1). 6 sm (Inv; pex) Ofitzer superior. 7 sm (Inv; ic) ~doctor Medic militar superior. 8 sm (Fam; adesea irn) Persoana care face parte din conducerea unei institutzii a unei organizatzii etc.

shtab² sn [At: GLOSAR REG. / Pl: ? / E: ger Stab (hobel)] (Reg) Rindea cu care se rotunjesc muchiile la obiectele din lemn.

SHTAB (1) shtaburi s. n. (2 3) shtabi s. m. 1. S. n. (Inv.) Statmajor. 2. S. m. (Inv.) Ofitzer care facea parte dintrun shtab (1); p. ext. ofitzer superior. ◊ SHtabofitzer = ofitzer de statmajor. 3. S. m. (Fam.) Persoana de vaza pe plan social; shef conducator. Din germ. Stab rus. štab.

SHTAB (1) shtaburi s. n. shi (2) shtabi s. m. 1. (Germanism invechit) Statmajor. Rugasem pe doctorul shtabului sami dea vrun leac. RUSSO O. 49. ◊ Fig. Craiul sta ocolit do numeroasa curte; Cerbii cu coarne lungi urshii cu coade scurte Alcatuiau un shtab vrednic a fi privit. ALEXANDRESCU P. 128. ♦ (Cu sens colectiv) Ofitzerii care alcatuiesc statulmajor; p. ext. grup de ofitzeri superiori. Nu e de loc bucuros acum cind vede venind pe poteca de pietricele dinspre cancelarie shtabul. CAMIL PETRESCU O. I 245. SHtabofitzer = ofitzer de statmajor. Aceasta comisie a venit in adevar compusa fiind de un aghiotant domnesc german... shi de un shtabofitzer austriac. I. IONESCU M. 29. 2. (Astazi familiar) SHef conducator.

SHTAB¹ ~uri n. Organ de conducere a fortzelor armate; statmajor. /<germ. Stab rus. štab

shtab n. statmajor: shtabul regimentului. [Nemtz. (GENERAL)STAB].

shtab n. pl. urĭ (rus. štab d. germ. [general]stab). Vechĭ. Statmajor. Sediŭ: shtabu regimentuluĭ. V. dejurstva.

shtab (statmajor) s. n. pl. shtáburi

SHTAB s. v. conducator statmajor shef.

shtab s. v. CONDUCATOR. STATMAJOR. SHEF.

shtab (shtaburi) s. n. 1. (Inv.) Stat Major. 2. (S. m.) Ofitzer din Statul Major. Germ. Stab prin intermediul rus. štab (Candrea). Este dubletul lui shteap s. m. (spin maracine) prin intermediul sas. stap (Draganu Dacor. III 709; cf. Graur BL III 43) cf. sb. štap rus. štepa (in Munt. mai curind in forma shtep).

shtab s.n. (reg.) rindea cu care se rotunjesc muchiile la obiectele din lemn.