ȘOȘÉLE s. f. pl. (Fam.; în expr.) (A umbla) cu șoșele și (sau cu) momele = (a umbla) cu făgăduieli mincinoase, cu înșelătorii; a amăgi. – Din șoșo (șo) (după momele).

șoșele sfp [At: ISPIRESCU, L. 47 / V: (pop) șose~, șoseli, ~eli / E: fo] (Pfm) 1 (Îlav) Cu ~, cu (sau și) momele sau, rar, cu momele, cu ~ Cu făgăduieli mincinoase. 2 (Îal) Cu înșelătorii.

ȘOȘÉLE s. f. pl. (Fam.; în expr.) (a umbla) cu șoșele și (sau cu) momele = (a umbla) cu făgăduieli mincinoase, cu înșelătorii; a amăgi. – Din șoșo(șo) (după momele).

ȘOȘÉLE s. f. pl. (Numai în expr.) (A umbla) șoșele, cu momele = (a umbla) cu făgăduieli mincinoase, cu înșelătorii; a amăgi. Mai cu șoșele, mai cu momele, adormeau și bieții copii, cu nădejde că a doua zi are să fie mai bine. ISPIRESCU, L. 174. Ș-apoi curat vorba ei: cu șoșele, cu momele, l-o îndoit de i-o spus toată patarania. ȘEZ. XXI 30. – Variante: șoséle (MACEDONSKI, O. III 55, POPESCU, IV 44) șoșeli (DELAVRANCEA, S. 257) s. f. pl.

șosele¹ sfp vz șoșele

șoșeli sfp vz șoșele

ȘOSÉLE s. f. pl. v. șoșele.

ȘOȘÉLI s. f. pl. v. șoșele.

șoseală f. șopteală: cu șosele și momele. [V. șușuí].

șoșeálă f., pl. elĭ (var. din șuteală). Numaĭ în loc. cu șoșelĭ și cu momelĭ. V. momeală.

șoșéle (în expr.) (fam.) s. f. pl.

șoșéle s. f. pl.

a umbla cu șosele și momele expr. a face promisiuni mincinoase, a amăgi.