sfătuire sf [At: CORESI, EV. 263 / V: (înv) svă~ / Pl: ~ri / E: sfătui] 1 Încercare de a determina o persoană să ia o anumită hotărâre (într-o situație dificilă), să adopte o anumită atitudine, să rezolve o situație, pentru atingerea unui scop etc. Si: (liv) consiliere, (pop) învățare, învățat¹, (înv) sfătuială (1), dăscălire, povățuire, (îvr) sfătuitură (1). 2 (Spc) Încurajare a unei persoane spre a întreprinde, spre a face, spre a termina etc. ceva Si: îndemnare, îmboldire, impulsionare, mișcare, (îrg) strămutare, (înv) sfătuială (2), năstăvire, povățuire, (îvr) sfătuitură (2). 3 (Înv; pex) Sfat (1). 4 (Îvr) Prescripție. 5 (Îvr) Judecată. 6 Cerere de ajutor în luarea unei hotărâri (într-o situație dificilă), în adoptarea unei atitudini, în rezolvarea unei situații, pentru atingerea unui scop etc. Si: (înv) sfătuială (6). 7 (Spc) Cerere de încurajare în a întreprinde, a face, a termina etc. ceva Si: (înv) sfătuială (7). 8 Schimb de păreri cu cineva Si: (înv) sfătuială (8). 9 Stabilire a unei înțelegeri cu cineva Si: consultație, (rar) consfătuire, (îvp) chibzuire, (reg) cisluire, divănire, (pop) sfătuială (9). 10-11 (Pfm) Discuție (1-2). 12 (Nob) Cleveteală (2). 13 (Îvr) Hotărâre (3).

SFĂTUÍRE, sfătuiri, s. f. (Astăzi rar) Acțiunea de a (se) sfătui. 1. Povață, îndemn; sfat. V. sfătui (1). După sfătuirea celei mai tinere, de la poartă s-aruncă în gîtul bărbaților și încep a-i lua cu vorba. CREANGĂ, O. A. 136. Pentru ce-mi dai aste sfătuiri? NEGRUZZI, S. III 476. Îi plăcu această sfătuire a fratelui său. GORJAN, H. I 7. 2. Consultare, deliberare, consfătuire. V. sfătui (2). Fusese poruncă de la comitet... să ținem sfătuire. CAMIL PETRESCU, O. II 12. După o sfătuire de cîteva seri în cerdac, la lumina lunei, luară o hotărîre. BASSARABESCU, V. 42.

sfătuíre (rar) s. f., g.-d. art. sfătuírii; pl. sfătuíri

sfătuíre s. f., g.-d. art. sfătuírii; pl. sfătuíri

SFĂTUÍRE s. v. îndemn, îndrumare, învățătură, povață, povățuire, sfat, vorbă.

sfătuire s. v. ÎNDEMN. ÎNDRUMARE. ÎNVĂȚĂTURĂ. POVAȚĂ. POVĂȚUIRE. SFAT. VORBĂ.