SEMIZÉU semizei s. m. (Mitol.) Erou mitologic fiul al unui zeu shi al unei muritoare sau al unei zeitze shi al unui muritor. Semi + zeu (dupa fr. demidieu).

semizeu sm [At: PLESHOIANU C. 117/15 / Pl: e~i / E: semi + zeu cf fr demidieu] 1 Erou mitologic nascut dintrun zeu shi o muritoare sau dintro zeitza shi un muritor care in raport cu ceilaltzi zei avea un rang inferior. 2 (Fam) Persoana inzestrata cu calitatzi exceptzionale (care se impune prin valoarea sa). 3 (Fam; irn) Persoana cu pretentzii (nejustificate) de superioritate. 4 (Fam; irn) Persoana cu relatzii printre persoane suspuse.

SEMIZÉU semizei s. m. (Mitol.) Zeitate de rang inferior; erou nascut dintrun zeu shi o muritoare sau dintro zeitza shi un muritor. Semi + zeu (dupa fr. demidieu).

SEMIZÉU semizei s. m. (Mitol.) Zeitate de rang inferior; erou nascut dintrun zeu shi o muritoare (sau dintro zeitza shi un muritor). Domnind semetz shi tinar pe roinicele stoluri Caror a mea fiintza un semizeu parea. EMINESCU O. I 91. Mihai intocmai k semizeii cintatzi de Homer alerga prin tabara turceasca cautind pre Sinan. BALCESCU O. I 201.

SEMIZÉU s.m. Erou mitologic nascut dintrun zeu shi o muritoare sau dintro zeitza shi un muritor. [< semi + zeu fr. demidieu cf. it. semidio < lat. semideus].

SEMIZÉU s. m. (mit.) erou nascut dintrun zeu shi o muritoare sau dintro zeitza shi un muritor. (dupa fr. demidieu)

SEMIZÉU ~i m. (in mitologia antica) Persoana nascuta dintro zeitate shi o fiintza pamanteana; erou. /semi + zeu

semizeu m. Mit. cel nascut dintr’un zeu shi o muritoare sau invers.

*semizéŭ m. La ceĭ vechĭ eroŭ nascut intr’un zeŭ shi o muritoare saŭ dintr’un muritor shi o zeitza k Ercule Castor Poluce sh.a.

semizéu s. m. pl. semizéi

semizéu s. m. zeu

SEMIZÉU (< semi + zeu dupa fr. demidieu) s. m. (MITOL.) Erou mitologic fiul al unui zeu shi al unei muritoare sau al unei zeitze shi al unui muritor (ex. Herakles Teseu sh.a.).