SCAI¹, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase și cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiți la vârf, care se agață de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Și adverbial) A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul (de ocne) = a nu lăsa pe cineva în pace, a urmări (pe cineva) pretutindeni. Compuse: scai-vânăt = plantă erbacee cu frunzele dințate și cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngium planum); scaiul-dracului = plantă erbacee cu frunzele spinoase și cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-mărunt = turiță. – Din sb. çkalj.

!scáiul-drácului (plantă) s. m. art.

scáiul-drácului s. m.

SCAIUL-DRÁCULUI s. v. ghimpe, scaiete, scai-ghimpos.

scaiul-dracului s. v. GHIMPE. SCAIETE. SCAI-GHIMPOS.

ERYNGIUM L., SCAIUL DRACULUI, fam. Umbeliferae. Gen originar clin regiunile mediteraneene și temperate, cca 225 specii, erbacee, perene, cu tulpină înaltă. Frunze glauce, ternat-bipenat-fidate sau întregi, deseori rigide, spinoase. Flori albastre-închis, hermafrodite (5 sepale, 5 petale, 5 stamine, ovar inferior cu 2 loji cu un ovul), dispuse în capitule compacte, oblonge, îndesuite, terminale, reunite în umbele însoțite de un involucru în formă de rozetă, ale cărui bractee sînt lungi, subțiri, spinoase. Fructe spinoase.