safi [At: IORGA, S. D. XVI, 20 / V: safit / E: tc safi] (Înv) 1 ai Curat (7). 2 ai Pur². 3 ai Net. 4 av Numai.

SAFÍ adj. invar. (Învechit și popular, în îmbinare cu «numai», întărindu-se reciproc) Curat, pur, adevărat; sadea. Un cazan plin numai safi cu galbeni de aur. PAMFILE, M. R. I 98. Găsiră veniți în pețit la împărat numai safi fii de împărați. I. CR. III 203.

SAFÍ adj. invar. (Înv. și reg., precedat de „numai”) Curat, pur, adevărat. Un cazan plin numai safi cu galbeni de aur (PAMFILE). – Tc. safi.

safit av vz safi

SAFÍ adj. v. curat, nativ, neamestecat, pur.

safi adj. v. CURAT. NATIV. NEAMESTECAT. PUR.

SAFI (AȘFῙ), oraș în V Marocului, port la Oc. Atlantic, situat la 137 km NV de Marrakech; 262 mii loc. (1994). Șantier naval. Ind. chimică (îngrășăminte fosfatice), a cimentului, textilă și alim. (conserve de pește). Piața agricolă. Exportă fosfați și conserve de sardine. Ruinele fortăreței portugheze (sec. 16); Moschee (sec. 17). Veche așezare, S. a fost ocupat de cartaginezi și numit Așfῑ, apoi de romani și musulmani. Istoricul arab Ibn Khaldūn menționează existența unei fortărețe (ribāt) la S. în sec. 13. Stăpânit de portughezi între anii 1508 și 1541, care au construit aici o fortăreață, a fost preluat de șerifii dinastiei Sa’adite (sec. 16-17), iar în sec. 17 a intrat în componența sultanatului condus de dinastia Alaouită.