răscol² [At: ȘEZ. V, 121 / V: ~oală sf / A și: răs~ / Pl: ~oțale / E: pvb răscoli] 1 sn (Reg) Împrăștiere. 2 sn (Îe) A da oile în ~oală A scula oile culcate și a le sili să se miște, ca să nu se îmbolnăvească de splină. 3 sn (Îe) A face (pe cineva) ~oale A risipi. 4 a În dezordine. 5 a Răsfirat² (3). 6 sn (Mun) Joc zgomotos de copii. 7 sn Zarvă. 8 sn Dezordine (1). 9 sn (Mun) Viscol mare.

răscol¹ sn [At: JUN. LIT. I, 259 / V: (reg) ras~, ~oală, ros~ sf / Pl: ~oale, ~uri, ~i sm / E: vsl расколъ] 1 (Pop) Desfacere a stânii, toamna, după ce s-a preparat brânza și fiecare proprietar și-a ridicat partea cuvenită. 2 Separare a oilor după proprietarii lor Si: (reg) răscoleală, răvășeală, răvășit¹. 3 (Pex) Momentul când se face răscolul¹ (1). 4 (Trs) Alesul oilor în strungă, primăvara, pentru măsurarea laptelui. 5 (Reg; ccr) Prăjină de care se servesc ciobanii ca să despartă oile. 6 (Reg; ccr) Ocolaș. 7 (Reg; ccr) Loc închis. 8 (Reg; ccr) Înjghebare în formă de trecătoare, formată din peretele strungii și un gard cotit. 9 (Reg; ccr) Strunga sau staulul cu trei despărțituri care servește la numărarea sau la alesul oilor. 10 (Reg) Adăpost pe lângă casă pentru vite, oi etc. 11 (Olt; Mun) Margine a unui vas. 12 (D. lichide; îe) A da peste ~oale A ieși afară din vas peste margini. 13 (Îe) A trece (sau a da) peste ~oale A se întrece cu gluma. 14 (Ccr) Bară de lemn prevăzută la capete cu două găuri în care intră carâmbii de sus ai loitrelor carului 15 (Îe) A lega (pe cineva) în ~ A-i prinde cuiva (de obicei unui condamnat) gâtul sau picioarele între două lemne legate la capete, ca să nu se poată mișca. 16 (Reg) Fiecare dintre carâmbii de la loitra carului. 17 (Reg; lpl) Cele două lemne care se pun de-a curmezișul la car peste capetele loitrelor, când se cară grâul Si: curmeziș (16). 18 (Reg) Par mic cu care se strânge funia sau lanțul care leagă lemnele sau fânul pe car Si: cetlău (2). 19 (Îe) A întinde (pe cineva) cu ~ A supune pe cineva la tortură. 20 (Pex; Olt; îf rascol) Legătură în formă de cruce (cu lanț sau cu funie) a lemnelor sau paielor pe car. 21 (Reg) Codârlă (2). 22 (Reg) Fofează la moară. 23 (Reg) Lopățică cu care se scoate apa din luntre Si: ispol, scofiță.

RĂSCÓL¹, răscoale, s. n. 1. Bară de lemn, prevăzută la capete cu cîte o gaură în care intră carîmbii de sus ai loitrelor carului. Uneori carul se închide în partea dinainte și în partea dinapoi cu niște funduri... ținute de răscoale. PAMFILE, I. C. 134. ◊ Expr. A lega (pe cineva) în răscol = a imobiliza (pe cineva), fixîndu-i gîtul și picioarele între două lemne; a pune în obezi. Fiindcă a văzut căpitanul că... nu-i vor putea ține [pe țărani] să fie bătuți, i-a legat în răscol. STANCU, D. 149. A trece peste răscoale = a întrece măsura, a trece peste buna-cuviință. Epimeteu... vedea că prea trece peste răscoale Pandora, cu atîtea întrebări. ISPIRESCU, U. 95. 2. Ispol. Lopățica cu care se scoate apa din luntre se numește ispol, răscol, scofiță sau căuș. DAMÉ, T. 126.

RĂSCÓL², răscoale, s. n. Separare a oilor dintr-o turmă toamna, la desfacerea stînii, pentru ca fiecare proprietar să și le ia pe ale sale. ♦ Dispozitiv de scînduri folosit pentru a separa oile.

RĂSCÓL ~oále n. 1) Bară de lemn prevăzută la capete cu câte o gaură în care intră carâmbii de sus ai loitrelor. 2) pop. Desfacere a stânii toamna și împărțirea oilor fiecărui stăpân. /<sl. raskolu

răscol n. 1. drug de lemn la loitrele carului; fig. a trecut peste răscoale, s’a întrecut cu...; 2. căuș de luntre. [Slav. RAZKOL, despicătură].

2) răscól n., pl. oale (d. răscol 1. Cp. și cu mă răscol). Mold. Fam. Rar. Cu păru răscol (adv.), cu păru în dezordine.

1) răscól n., pl. oale (vsl. rascolŭ, despărțire, adică „lemne despărțitoare”). Lemnu care se întinde între capetele celor doĭ carîmbĭ aĭ caruluĭ (unu înainte, și altu înapoĭ). A trece peste răscoale, a trece măsura, a merge prea departe. – Și la sing. peste răscolu unuĭ lucru (Dîmb.), maĭ mult de cît trebuĭe.

răscól (pop., reg.) s. n., pl. răscoále

răscól s. n., pl. răscoále

RĂSCÓL s. (PĂSTORIT) (prin Munt.) răvășit. (~ul oilor.)

RĂSCÓL s. v. căuș, ceatlău, cruce, ispol.

*RĂSCOL s. (PĂSTORIT) (prin Munt.) răvășit. (~ al oilor.)

răscol s. v. CĂUȘ. CEATLĂU. CRUCE. ISPOL.

răscól, răscoale, s.n. – (reg.) I. (În Lăpuș) 1. Manifestare ce marchează debutul anului agro-pastoral; sâmbră, măsuriș. Se adună turmele de oi și se face măsurișul laptelui, se angajează păcurarii și se stabilesc convenții cu caracter economic. 2. Tot răscol se numește (în Lăpuș) și momentul despărțirii turmelor, când se întorc toamna de la munte (Stoica, Pop, 1984: 115). II. (În Maram. istoric) „Fărămițarea turmei în lăptăriile din care era compusă și alegerea oilor fiecărui proprietar” (Georgeoni, 1936: 95). „Reîntoarcerea la țară din munte se face cam pe la mijlocul lui septemvrie, după Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, când urmează răscolul oilor, adică desfacerea tovărășiei. Pentru a putea îndeplini acest act, e necesar ca fieștecare gazdă încă de cu primăvară să-și pună semn pe oile sale. Și anume cu un fier roșu înfocat încrestează sau pe nas, ureche, falcă, sau taie în ureche cu foarfecele o tăietură sau două, grijind, bineînțeles, ca semnul să nu fie egal cu al altui păcurar din acea stână. Astfel, de cu toamnă, când este răscolul, cu ușurință se pot despărți oile de către olaltă” (Bârlea, 1924, II: 464). – Din vsl. raskolǔ „despicătură” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

răscól, răscoale, s.n. – I. (În Lăpuș) 1. Manifestare ce marchează debutul anului agro-pastoral; sâmbră, măsuriș. Se adună turmele și se face măsurișul laptelui, se angajează păcurarii și se stabilesc convenții cu caracter economic. 2. Tot răscol se numește în Lăpuș și momentul despărțirii turmelor, când se întorc toamna de la munte (Stoica, Pop 1984: 115). II. (În Maram. istoric) „Fărămițarea turmei în lăptăriile din care era compusă și alegerea oilor fiecărui proprietar” (Georgeoni 1936: 95). „Reîntoarcerea la țară din munte se face cam pe la mijlocul lui septemvrie, după Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, când urmează răscolul oilor, adică desfacerea tovărășiei. Pentru a putea îndeplini acest act, e necesar ca fieștecare gazdă încă de cu primăvară să-și pună semn pe oile sale. Și anume cu un fier roșu înfocat încrestează sau pe nas, ureche, falcă, sau taie în ureche cu foarfecele o tăietură sau două, grijind, bineînțeles, ca semnul să nu fie egal cu al altui păcurar din acea stână. Astfel, de cu toamnă, când este răscolul, cu ușurință se pot despărți oile de către olaltă” (Bârlea 1924 II: 464). – Din sl. raskolǔ.