RĂSCÓL¹, răscoale, s. n. 1. Bară de lemn, prevăzută la capete cu cîte o gaură în care intră carîmbii de sus ai loitrelor carului. Uneori carul se închide în partea dinainte și în partea dinapoi cu niște funduri... ținute de răscoale. PAMFILE, I. C. 134. ◊ Expr. A lega (pe cineva) în răscol = a imobiliza (pe cineva), fixîndu-i gîtul și picioarele între două lemne; a pune în obezi. Fiindcă a văzut căpitanul că... nu-i vor putea ține [pe țărani] să fie bătuți, i-a legat în răscol. STANCU, D. 149. A trece peste răscoale = a întrece măsura, a trece peste buna-cuviință. Epimeteu... vedea că prea trece peste răscoale Pandora, cu atîtea întrebări. ISPIRESCU, U. 95. 2. Ispol. Lopățica cu care se scoate apa din luntre se numește ispol, răscol, scofiță sau căuș. DAMÉ, T. 126.