rărunchi¹ smn [At: PO 276/12 / V: (reg) rănuchi, rănu~, rănune, ~che, renuchi, renu~, rer~, rinuchi / Pl: ~, (reg) ~nți, ~uri / E: ml renunculus] 1 (Îvp; mpl) Rinichi. 2 (Îe) A avea (sau a fi cu, a prinde) seu Ia ~ A fi om înstărit, cu avere. 3 (Rar) Parte dorsală a corpului omenesc unde sunt așezați rinichii. 4 (Pex) Șale. 5 (Fig; îvr) Persoană din același neam cu cineva. 6 (Îvp; mpl) Interiorul corpului omenesc, considerat ca centru al forței, al sensibilității etc. 7 (Îlav) Din ~ sau din (sau până în) fundul ~lor Din toate puterile. 8 (Îe) A i se rupe cuiva ~i de milă (sau de mâhnire) A-i fi foarte milă de cineva. 9 sn (Reg) Mișcare nereușită la jocul „de-a țurca”, atunci când jucătorul nu poate lovi mingea din zbor. 10 (Îe) A da ~ul A executa o figură (în cadrul jocului „de-a țurca”) constând din azvârlirea țurcii cu laba piciorului spre gropiță.

rărunchi² sm [At: LB / V: rănu~ / Pl: ? / E: ml ranuculus] (Bot; reg) 1 Boglar (Ranunculus sceleratus). 2 Piciorul-cocoșului (Ranunculus-acris). 3 Gălbenele (7) (Ranunculus polyanthemos). 4 Plantă cu rizomul lung, cărnos, cu florile mari, galbene-aurii și cu fructele bombate Si: gălbenele(11)-de-munte (Ranunculus carpaticus). 5 Floare-de leac (Ranunculus repens). 6 Untișor (Ficaria verna).

RĂRÚNCHI, rărunchi, s. m. (Învechit și popular) 1. Rinichi. ◊ Expr. A avea seu la rărunchi = a fi om cu avere. Cum te văd, sameni a avea său la rărunchi. CREANGĂ, P. 201. 2. Adîncul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității sau al sensibilității); fig. interiorul, mijlocul unui lucru. Mitrea a gemut pînă în fundul rărunchilor și s-a dus. SADOVEANU, M. C. 42. [Dreptatea] de corbii sugrumării e roasă la rărunchi. MACEDONSKI, O. I 46. Am dat o atențiune continuă... tuturor descoperirilor ce s-au putut face, sau în rărunchii pămîntului, sau în bolțile umede. ODOBESCU, S. II 236. Să mă bucur din rărunchii inimii mele. FILIMON, C. 45.

RĂRÚNCHI ~ m. 1) pop. (la om și la animalele superioare) Organ-pereche al aparatului urinar, situat (simetric) în regiunea lombară; rinichi. ◊ A avea seu la ~ a fi înstărit. 2) Parte interioară a corpului omenesc considerată ca centru al vitalității sau sensibilității. ◊ A ofta din ~ a ofta din greu. /<lat. renunculus

RĂRUNCHI s.m. 1. (Mold., Ban., Trans. SV). Rinichi. A: Doftorii au mai aflat și la rărunchii lui de cătră stîngă alte doă pietre. N. COSTIN. Boale la rărunchi. CAL. 1762, 131^r. C: Cu rărunchiul său acoperiră-ș fata. PS. 1651, 23^v. Renunkyu. Ren. AC, 365; cf. PL, 146^r. ♦ Fig. Persoană din același neam cu cineva. A: Mă certară din dzî pănă-n noapte Rărunchii miei. DOSOFTEI, PS. 2. (Mold., ȚR, Trans. SV) Adîncul trupului omenesc. A: Tu m-ai făcut, Doamne, tu ai zidii rărunchii miei și toată putearea trupului mieu. AR, 44^v; cf. AR, 11^v. B: Pre cruce văzîndu-te pre tine... spînzurînd, sfărîmîndu-se ca o maică la rărunchi, au zis. MINEIUL (1776). C: Eu sînt cela ce ispitescu rărunchii și inimile. N. TEST. (1648); PSALT. (1651). Rănunchi(i) miei încă mă învață. VCC, 34. Variante: rănunchi (VCC, 34; AC, 365). Etimologie: lat. renunculus. Cf- r i n i c h i.

rărúnchĭ m., pl. tot așa (din maĭ vechĭu rănunchĭ, lat. *renúnculus, dim. d. ren, renis, rinichĭ. P. term., cp. cu genuchĭ, cărunt și mărunt. V. rinichĭ). Est. Rinichĭ. Fig. (și’n vest). Sediu sensibilitățiĭ morale: cu rănunchiĭ zdrobițĭ de mîhnire (Isp.) A fi ĭeșit din rărunchiĭ națiuniĭ (Iron.), a fi fiu poporuluĭ, a simți ca poporu.

rărunchiu m. 1. rinichiu; 2. fig. sediul sensibilității morale: pleacă cu rărunchii sdrobiți de mâhnire ISP.; 3. Bot. floare broștească. [V. rinichiu].

rinichiu (rărunchiu) m. 1. una din cele două glande așezate de ambele părți ale coloanei vertebrale, secretând urina: boală de rinichi; 2. la bucătărie: rinichi de vacă. [Lat. RENICULUS].

rărúnchi (pop.) s. m., pl. rărúnchi, art. rărúnchii

rărúnchi s. m., pl. rărúnchi

RĂRÚNCHI s. v. boglar, piciorul-cocoșului, rinichi, șale, untișor.

rărunchi s. v. BOGLAR. PICIORUL-COCOȘULUI. RINICHI. ȘALE. UNTIȘOR.

rărúnchi (rărúnchi), s. m. – 1. Rinichi. – 2. Măruntaie. – Var. răruchi, rănunchi. Lat. *rĕnŭncŭlus (Pușcariu 1439; REW 7213), cf. sicil. ranuggiu, engad. nirunkel. Fonetic s-a confundat cu rărunchi, s. m. (plantă, Ranunculus pedatus, R. aureus), din lat. ranŭncŭlus (Candrea). Cf. rinichi.

rărúnchi, s.m. – (pop.) 1. Rinichi. 2. Măruntaie. 3. Interiorul trupului omenesc (considerat, în vechea antropologie, ca sediul interior al vitalității). În expr. a striga din rărunchi = a striga cu putere, din tot sufletul. – Lat. renunculus < ren, renis „rinichi” (Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX).