răpăi [At: DELAVRANCEA, S. 16 / V: (reg) ~ăna (Pzi: 3 rapănă), ~păni (Pzi: 3 rapăne), ~pâi, ~poi / Pzi: răpăi, ~esc / E: rap] 1 vi (D. ploaie, grindină) A produce zgomote scurte, dese și ritmice, lovind o suprafață tare Si: (reg) a ropăi. 2 vi (D. ființe) A lovi ritmic în ceva (cu picioarele, cu mâinile, cu aripile etc.) producând zgomote dese și scurte Si: a ropoti, (reg) a ropăi (2). 3 vt (Reg; îe) A-i ~ cuiva tălpile A fugi foarte repede, izbind cu putere pământul. 4 vi (D. lucrul izbit sau d. spațiul în care se produc zgomote) A emite zgomote ritmice. 5 vi (D. lucrul izbit sau d. spațiul în care se produc zgomote) A răsuna (1).

RĂPĂÍ, rắpăi și răpăiesc, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.) A se izbi de o suprafață tare producînd zgomote scurte, dese și ritmice. Pe acoperiș răpăia moale ploaia. SADOVEANU, O. VI 218. Vîntul vuia... măzărichea răpăia în fereastra mamei Stanchei. DELAVRANCEA, S. 16. O ploaie torențială vine răpăind pe miriștea arsă. VLAHUȚĂ, O. A. II 73. Foaie verde solzi de pește, Bate vîntu-mi vîjîiește, Ploaia-n codru răpăiește. ANT. LIT. POP. I 67. ◊ (Prin analogie, despre arme, gloanțe) Automatele sovietice prinseră a răpăi. CAMILAR, N. I 384. Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii. ODOBESCU, S. III 586. ◊ (Despre alte zgomote sau surse de zgomote) Cu întîrziere au răpăit în sală aplauze. SADOVEANU, A. L. 187. Din ușa de stejar, în care răpăiau topoarele tătărești, îi suflă în față un vînt. GALACTION, O. I 54. Sunete fără-nțeles îmi răpăiau în urechi. VLAHUȚĂ, O. A. 493. ◊ (Despre spațiul în care se produc zgomote) Sala răpăi de aplauze. CĂLINESCU, E. 140. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic într-un obiect, producînd zgomote dese și scurte. [Negustorul] răpăie de-a surda cu cleștele pe sîrmele grătarului. PAS, Z. I 172. Simion răpăi îndîrjit în tobă și oamenii începură să alerge cu pași mari. CAMIL PETRESCU, O. II 279. Eu scosei biata măciucă Și-ncepui a răpăi. El zicea: aman, aman! Eu mă-ntorceam și-i mai dam. ANT. LIT. POP. I 70. (Subiectul este lucrul izbit) Tot satu-i strîns la horă... Tineretul joacă de răpăie pămîntul. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. Venea, nene, ursul de duduia pădurea... și răpăia ramurile pe unde trecea. ISPIRESCU, L. 329. ◊ (Impersonal) Dedeau și oamenii lui Ercule, de răpăia. ISPIRESCU, U. 52.

A RĂPĂÍ răpăie intranz. (despre ploaie, arme etc.) A produce zgomote scurte, dese și cadențate; a ropoti. /Onomat.

răpăì v. a bate din picioare sau din palme. [Onomatopee].

rắpăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. ca și tropăĭ. V. răpștesc). Cad orĭ izbesc răpede și în mare număr: ploaĭa răpăĭa în geamurĭ (Sov. 243), copitele se auzeaŭ răpăind pe cîmp, tarabangiu răpăĭa din tarabană. – Și rópăĭ.

răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie

răpăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. răpăie, imperf. 3 sg. răpăiá

răpăi (ind. prez. 3 sg. și pl. răpăie)

răpăiu, -păie 3, -păiam 1 imp.

RĂPĂÍ vb. 1. a ropoti, (astăzi rar) a pârâi, (reg.) a ropăi. (Ploaia ~ pe acoperișuri.) 2. v. păcăni. 3. v. răsuna.

RĂPĂI vb. 1. a ropoti, (astăzi rar) a pîrîi, (reg.) a ropăi. (Ploaia ~ pe acoperișuri.) 2. a păcăni, a pîrîi, a țăcăni, (rar fig.) a toca. (Mitraliera ~ fără întrerupere.) 3. a răsuna, a vui. (Sala ~ de aplauze.)

răpăí (răpăiésc, răpăít), vb. – A ropoti, a plescăi, a tropoti. – Var. ropoi, răpăni. Creație expresivă, cf. dupăi, tropăi. – Der. răpăială, s. f. (zgomot produs de ploaie); răpănitor, adj. (zgomotos); răpăitură, s. f. (răpăit).