RĂPOSÁT², -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort. – V. răposa.

răposat², ~ă [At: TETRAEV. (1574), 214 / V: (înv) ~păo~, ~păus~, ~ous~, rep~ / Pl: ~ați, ~e / E: răposa] 1 a (Înv) Netulburat. 2 a (Înv) Odihnit. 3 a (Fig) Care produce liniște sufletească Si: liniștitor, odihnitor. 4-5 smf, a (Persoană) care nu se mai află în viață Si: decedat, defunct (1-2), mort.

RĂPOSÁT², -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort, defunct, decedat. – V. răposa.

RĂPOSÁT², -Ă, răposați, -te, adj. (Astăzi rar) Care nu se mai află în viață; mort, defunct, decedat. Îți trimit «Fulga sau Ideal și Real» al răposatului meu amic Gr. Grandea. Citește-o. CARAGIALE, O. VII 175. N-am uitat nici pe răposatul Caraiman, veselul și priceputul staroste al vînătorilor. ODOBESCU, S. III 14. Eu... am trăit șeptesprezece ani cu răposatul soțu-meu. ALECSANDRI, T. I 43. ◊ (Substantivat, subînțelegîndu-se mai ales soțul sau soția vorbitorului) Îi erau dragi lui stelele toate și-l învățase răposatul Isaia ciobanul cum le cheamă mai pe fiecare. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 104. Așa am trăit eu cu răposatul, fără să ne zicem nici dă-te mai încolo. BASSARABESCU, S. N. 86. Soția a doua este tot așa de tînără și de frumoasă cum era odinioară răposata. CARAGIALE, O. II 22.

răposat a. și m. mort: răposatul întru fericire.

răposát, -ă adj. și s. (lat. repausatus. V. răposez și apusat). Defunct, decedat, mort: răposatu împărat. Răposatu dumnealuĭ, expresiune respectuoasă populară despre un mort (adese-orĭ ironic): Săracu răposatu dumnealuĭ: așa ĭ-a fost cuvințelu pînă ĭ-a ĭeșit suflețelu!

*răposát¹ adj. m., s. m., pl. răposáți; adj. f., s. f. răposátă, pl. răposáte

răposat.

RĂPOSÁT adj., s. v. mort.

RĂPOSAT adj., s. decedat, defunct, dispărut, mort, (livr.) repauzat, (în limbajul bisericesc, pop. și eufemistic) pierdut, (înv. și pop.) pierit, (înv.) pristăvit, săvîrșit. (~ era un om matur.)

Răposat ≠ viu

Răposatu’ s. pr. (iron.) poreclă dată postum dictatorului Nicolae Ceaușeșcu.