RĂGÁCE, răgace, s. f. (Entom.) Rădașcă. – Din bg., sb. rogač.

răgace¹ sf [At: LB / V: (reg) garacie (Pl: gărăcii), ragacea, ragoace (Pl: ragoci), ~aci sm, ~acie (Pl: ~găcii, ~cii), ~aoace, ~găce, ~găcie, ~găoace, ~goace, râgacie, regoace, rogaci sm, rug~, rugaci sm, rugacie / Pl: ~aci, (îrg) ~gaci / E: vsl *рогачь, bg рогач] 1 Rădașcă (1) (Lucanus cervus). 2 (Mun) Cărăbuș (1) (Melolontha vulgaris).

răgace² sf vz răgăoace¹

RĂGÁCE, răgace, s. f. (Entom.) Rădașcă. – Din bg., scr. rogač.

RĂGÁCE, răgace, s. f. (Și în forma răgăoace) Rădașcă. Cum fac furnicile cu cîte o răgăoace... pe care o golesc de toate măruntaiele, lăsîndu-i numai cheresteaua. GALACTION, O. I 262. – Variantă: răgăoáce s. f.

răgace f. Zool. rădașcă. [Bulg. ROGAČ].

răgáce f., pl. răgácĭ (bg. rogačĭ, cerb, caradașcă, d. rog, corn. Totușĭ cp. și cu caragace. V. roșcov). Vest. Caradașcă. – În Trans. și rugacĭ m.

caradáșcă sf vz rădașcă

răgăce sf vz răgace¹

răgăoace sf vz răgace¹

răgăoace² sf vz răgace¹

răgoace sf vz răgace¹

RĂGĂOÁCE s. f. v. răgace.

caradáșcă f., pl. ște (bg. garagaška. V. caragață. Est. Un fel de gîndac negru foarte mare care zboară noaptea și care se distinge pin doŭă coarne marĭ cu care strînge ca cu un clește (lucanus cervus). – Și rădașcă, răgace și răgașcă (vest). V. bondar, carabană.

răgáce (pop.) s. f., g.-d. art. răgácei; pl. răgáce

răgáce s. f., g.-d. art. răgácei; pl. răgáce

RĂGÁCE s. v. rădașcă.

RĂGACE s. (ENTOM.; Lucanus cervus) rădașcă, (reg.) bourel, buhai, caraban, cerb, cerbar, cornac, taur, boul-babei, boul-Domnului, boul-lui-Dumnezeu, capul-cerbului, vaca-Domnului.

răgáce (răgáce), s. f. – Rădașcă (Lucanus cervus). – Var. răgaci, Trans. rugaci, rugace. Sl., cf. bg., sb., slov., rus. rogačĭ, ceh. roháč, din sl. rogŭ „corn” (Cihac, II, 303; Conev 52), sl. rogatŭ „cornut”. Este dubletul lui rădașcă (var. rodașcă, rudașcă, caradașcă), s. f. (boul-lui-Dumnezeu), cu schimb. cons. greu de explicat. – Der. radășcat, adj. (cu coarne ca de rădașcă).