răfuială sf [At: ȘTEFANELLI, D. C. 119 / S și: ref~ / Pl: ~ieli / E: răfui + -eală] 1 (Îvp) Lichidare a unor conturi bănești Si: (înv) răfuire (1). 2 (Îvp) Achitare a unei datorii Si: (înv) răfuire (2). 3 (Îvp) Socoteală. 4 (Îvp) Plată. 5 (Rar) Calcul (4). 6 (Fig) Clarificare a unei situații. 7 (Pex) Ceartă (1). 8 (Pex) Bătaie (1). 9 (Îe) A-i trage (sau a-i da) cuiva o ~ A mustra pe cineva. 10 (Îae) A bate pe cineva. 11 (Îe) A lua (pe cineva) la ~ A cere cuiva socoteală Si: a lua la rost. 12 Răzbunare (1).

RĂFUIÁLĂ, răfuieli, s. f. 1. Limpezirea unui diferend, a unei socoteli, ceartă, bătaie. Că de-acu n-om mai zăbovi cu răfuielile, fii pe pace. REBREANU, R. II 112. După cîteva minute de «răfuială», un argat îl scoase în brînci din ogradă și-i azvîrli căciula peste poartă. VLAHUȚĂ, O. A. 357. ◊ (În construcție cu verbul «a avea») Noi trebuie să trăim... rosti Cimpoieșu. Căci, măi fraților, toți avem în urmă o răfuială. CAMILAR, N. I 266. Și eu tot cu administrația de aci am o mică răfuială. C. PETRESCU, C. V. 161. Ian stați oleacă de vorbă cu mine, că avem o țîr’ de răfuială. RETEGANUL, P. V 34. ◊ Expr. A trage (sau a da) cuiva o răfuială = a bate zdravăn pe cineva. Dacă-i așa, să-ți dau o răfuială isprăvnicească pe spinare. ALECSANDRI, T. 533. A lua (pe cineva) la răfuială = a mustra (pe cineva) cu asprime, a cere cuiva socoteală; a lua la rost. 2. Calculare a drepturilor bănești cuvenite cuiva. Să se amendeze toți acei cari au contractat obiceiul rău de a nu plăti bine pe muncitori... de a nu face răfuielile cît se vor putea mai des. I. IONESCU, D. 462.

răfuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a răfui. Fig. Învățătură de minte, regulare, punerea cuĭva la locu luĭ: i se cuvenea o răfuĭală, ĭ-a tras o răfuĭală.

răfueală f. 1. achitarea unei datorii; 2. fig. revanșă.

răfuiálă s. f., g.-d. art. răfuiélii; pl. răfuiéli

răfuiálă s. f., g.-d. art. răfuiélii; pl. răfuiéli

răfuială, pl. răfuieli

răfuială, -ieli.

RĂFUIÁLĂ s. (italienism) vendetă.

RĂFUIALĂ s. (italienism) vendetă.