rubedenie sf [At: ODOBESCU, S. III, 23 / V: reb~ / Pl: ~ii / E: ns cf rudenie] (Pop) Rudă¹ (7).

RUBEDÉNIE, rubedenii, s. f. (Popular) Rudă (1); rudenie. Rubedenii printre atotputernicii zilei. C. PETRESCU, A. R. 17. Om să-i pui alăturea și să-l cauți în șapte sate, nu găsești unul mai bun decît pe Mihu, care nu-și mai știe rubedeniile și cuscrii și finii. SLAVICI, N. I 83. Aș! Abia ți-ai întins mîna, sare ivărul la ușă, E-un congres de rubedenii, vreun unchi, vreo mătușă... EMINESCU, O. I 155.

RUBEDÉNIE ~i f. fam. 1) v. RUDĂ. 2) v. RUDENIE. /Din rudenie

rubedenie f. fam. rudenie. [V. rebedenie].

rubedénie, V. rudenie.

rebedenie f. fam. rudenie: rebedenie la rebedenie trage ca acul la magnet ISP. [Alterațiune din rudenie sub o influență necunoscută].

rudénie f. (d. rudă și vsl. roždenie, naștere). Vechĭ. Neam, generațiune. Azĭ. Înrudire, alianță, legătura dintre rude. Rudă, neam, persoană înrudită: mĭ-a venit o rudenie, mĭ-aŭ venit rudeniile. – În Munt. și rubedénie (infl. de sîrb. rodbina), în Munt. vest și Olt. rebedénie, în Bz. și rumedénie. V. sumedenie.

rubedénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. rubedénia (-ni-a), g.-d. art. rubedéniei; pl. rubedénii, art. rubedéniile (-ni-i-)

rubedénie s. f. (sil. -ni-e), art. rubedénia (sil. -ni-a), g.-d. art. rubedéniei; pl. rubedénii, art. rubedéniile (sil. -ni-i-)

RUBEDÉNIE s. v. rudă.

RUBEDENIE s. neam, rudă, rudenie, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nat, nemenie, nemet, nemușug, (Mold.) cimotie. (Are cîteva ~ii foarte apropiate.)

RUDENIE s. 1. înrudire, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nemușug. (Legături de ~.) 2. neam, rubedenie, rudă, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nat, nemenie, nemet, nemușug, (Mold.) cimotie. (Are cîteva ~ foarte apropiate.)

rudenie s. v. FAMILIE. GENERAȚIE. NEAM. POPOR. POPULAȚIE. SEMINȚIE. VIȚĂ.