ROTÚLĂ, rotule, s. f. 1. Os rotund, turtit, anteposterior, așezat în partea anterioară a genunchiului și care închide în așa fel încheietura, încât flexiunea se poate face numai într-un singur sens. 2. (Tehn.) Nucă (3). – Din fr. rotule, lat. rotula.

rotulă sf [At: KRETZULESCU, A. D. 78/11 / A: și (rar) rotulă / Pl: ~le / E: fr rotule, lat rotulă] 1 Os mic în formă de disc în partea anterioară a genunchiului Si: (pop) oul genunchiului. 2 (Teh) Nucă. 3-4 (Înv) Rotiță (1-2).

ROTÚLĂ, rotule, s. f. 1. Os turtit, de formă aproximativ triunghiulară, așezat în partea anterioară a genunchiului și care închide în așa fel încheietura, încât flexiunea se poate face numai într-un singur sens. 2. (Tehn.) Nucă (3). – Din fr. rotule, lat. rotula.

ROTÚLĂ, rotule, s. f. 1. Os mic în formă de disc, mobil, așezat în partea anterioară a genunchiului, care închide încheietura astfel încît flexiunea se poate face numai într-un singur sens; oul genunchiului. 2. (Mec.) Nucă (3). Capul șurubului de calaj se termină cu un platou așezat pe o rotulă.

ROTÚLĂ s.f. 1. (Anat.) Os mic și rotunjit situat în partea anterioară a genunchiului; patelă. 2. Ax rotund. [< fr. rotule, cf. lat. rotula].

ROTÚLĂ s. f. 1. os mic și rotunjit situat în partea anterioară a genunchiului; patelă. 2. (tehn.) ax rotund; nucă. (< fr. rotule, lat. rotula)

rotulă f. Anat. oscior așezat în partea anterioară a genuchiului.

*rótulă f., pl. e (lat. rótula, dim. d. rota, roată). V. rol). Anat. Dură, osu genunchĭuluĭ. – Fals rotúlă (fr. rotule).

rotúlă s. f., g.-d. art. rotúlei; pl. rotúle

rotúlă s. f., g.-d. art. rotúlei; pl. rotúle

ROTÚLĂ s. 1. (ANAT.) (pop.) oul genunchiului, (înv. și reg.) scăfârlie, (Olt.) tuturigă. 2. (TEHN.) nucă.

ROTULĂ s. 1. (ANAT.) (pop.) oul genunchiului, (înv. și reg.) scăfîrlie, (Olt.) tuturigă. 2. (TEHN.) nucă.