tuturigă sf [At: CADE / V: (reg) ~ig s / Pl: ~igi / E: pbl fo cf durigă] (Olt) 1 Roată¹. 2 Obiect de forma unei roți¹. 3 Cerc¹ (1). 4 (Îe) A (se) da sau a (se) duce de-a ~ga (sau) ~gu A (se) da sau a (se) duce de-a rostogolul. 5 (Spc) Volant la mașina de treierat. 6 Rotulă. 7 Jocul de copii „roata”.

tuturígă f., pl. ĭ (var. din tuturez). Bc. (rev. I. Crg. 7, 311). Volant (la mașina de treĭerat).

volant, ~ă a [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: ~nți, ~e / E: fr volant] 1 (Rar) Care poate zbura (1). 2 (Rar) Care se poate menține în aer. 3 Care poate fi deplasat cu ușurință și cu rapiditate Vz mobil. 4 (Îs) Echipă ~ă Echipă mobilă care se deplasează cu mare ușurință dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. 5 Care se poate desprinde Si: detașabil. 6 (Îs) Foaie ~ă Tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc. 7 (Îas) Filă detașabilă dintr-un caiet, dintr-o carte etc. 8 (Îs) Bibliotecă ~ă Fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții, pentru folosință temporară.

*volánt, -ă adj. (fr. volant, d. voler, a zbura; lat. volare, part. prez. volans, volantis. V. volatil). Necusut, liber, care nu se ține de alte foĭ: foaĭe volantă. Care se răpede în coace și’n colo p. a liniști un teritoriŭ: coloane (de trupe) volante. S. n. (și volan), pl. e. Roată mare și grea care, la o mașină, păstrează uniformitatea mișcăriĭ (pop. tuturigă). V. tîrcol.

TUTURÍGĂ s. v. rotulă.

tuturigă s. v. ROTULĂ.

tuturígă, tuturígi, s.f. (reg.) 1. roată. 2. rotulă.