RINDEÁ, rindele, s. f. Unealtă compusă din unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândeá s. f.] – Din tc. rende.

rindea sf [At: POLIZU / V: rân~, ren~, (înv) ran~, run~, arân~, ir~, (reg) rindă (Pl: rinde) / Pl: ~de / E: tc rende] 1 Unealtă compusă dintr-unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere Si: fățuitor. 2 (Îlv) A da (sau a trage ceva) la ~ A rindelui. 3 (Îe) A da (pe cineva) la ~ A bate pe cineva. 4 (Îe; d. oameni) A nu fi dat la ~ A fi grosolan. 5 Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. 6 (Reg; prc) Cuțitul rindelei. 7-8 (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape (și melodia pe care se execută).

RINDEÁ, rindele, s. f. Unealtă compusă dintr-unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândeá s. f.] – Din tc. rende.

RINDEÁ, rindele, s. f. (Și în forma rîndea) Unealtă compusă dintr-unul sau mai multe cuțite fixate cu pene într-un corp de lemn sau de metal, folosită de tîmplari la prelucrarea lemnului (netezirea fețelor pieselor, fasonarea după diferite profile etc.). E dulgher și vine de la lucru cu ferăstrăul pe umăr, cu o rîndea și o teslă în mînă. PAS, Z. I 17. Din teslă frumos lucrată, Cu rindeaua îndreptată. TEODORESCU, P. P. 529. ◊ Expr. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a rindelui, a gelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. – Variantă: rîndeá s. f.

RINDEÁ ~éle f. 1) Unealtă de tâmplărie formată dintr-un corp (de lemn sau de metal) în care este fixat un cuțit (sau mai multe), folosită la prelucrarea prin așchiere a lemnului. ◊ A da la ~ a rindelui; a gelui. 2) Unealtă de lăcătușărie, folosită pentru netezirea pieselor confecționate dintr-un metal sau aliaj moale. [Art. rindeaua] / < turc. rende

rindeá (sud) și rîndeá (Mold. sud) f., pl. ele (turc. pers. rende, rindea, randea, d. pers. rend, a răzui. V. randea). O unealtă de netezit scîndurile și alte forme ale lemnuluĭ împingînd-o cu amîndoŭă mînile și făcînd să se desprindă surcele. A da la rindea, a trage la rindea, a netezi cu rindeaŭa, a rîndui. – În nord gealăŭ. V. cĭoplitor, fățuĭesc, pingea.

rândea¹ sf vz rindea

RÎNDEÁ s. f. v. rindea.

rândeà f. unealta dulgherului și a tâmplarului spre a netezi lemnul: a da la rândea. [Turc. RENDÈ].

rîndeá, V. rindea.

rindeá s. f., art. rindeáua, g.-d. art. rindélei; pl. rindéle, art. rindélele

rindeá s. f., art. rindeáua, g.-d. art. rindélei; pl. rindéle

rindea

rândea, -dele.

RINDEÁ s. (TEHN.) (pop.) fățuitor, (înv. și reg.) teșcherea, (reg.) strujniță. (A da o scândură la ~.)

RINDEA s. (TEHN.) (pop.) fățuitor, (înv. și reg.) teșcherea, (reg.) strujniță. (A da o scîndură la ~.)

rindeá (rindéle), s. f. – Fățuitor, gealău. – Var. Mold. rîndea. Mr. rendă. Tc. (per.) rende (Șeineanu, II, 301; Lokotsch 1699); cf. alb. rende, bg. rendé, sb. erende. – Der. rindui (var. rîndui), vb. (a fățui cu rindeaua).