revendicație sf [At: ȘĂINEÂNU / V: ~iune, ~vin~, revindicațiune / Pl: ? / E: fr revendication, ger Revindikation] (Înv) 1-2 Revendicare (1-2).

REVENDICÁȚIE s.f. Revendicare. [Gen. -iei, var. revendicațiune s.f. / < fr. revendication].

REVENDICÁȚIE s. f. revendicare; ceea ce revendică. (< fr. revendication)

revendicațiune sf vz revendicație

revindicațiune sf vz revendicație

REVENDICAȚIÚNE s.f. v. revendicație.

revendicați(un)e f. 1. Jur. acțiunea de a revendica; 2. reclamarea unui drept politic sau social.

*revindicațiúne f. (fr. revendication, din re- și lat. vindicatio, reclamațiune. Jur. Acțiunea de a revindica. – Și -áție, dar ob. -áre.

revendicáție (-ți-e) s. f., art. revendicáția (-ți-a), g.-d. art. revendicáției; pl. revendicáții, art. revendicáțiile (-ți-i-)

revendicáție s. f. (sil. -ți-e), art. revendicáția (sil. -ți-a), g.-d. art. revendicáției; pl. revendicáții, art. revendicáțiile (sil. -ți-i-)

REVENDICÁȚIE s. v. cerere.

REVENDICAȚIE s. cerere, pretenție, revendicare, (înv.) pretendă, (grecism înv.) pretenderimă, (turcism înv.) teclif. (~ lui a fost satisfăcută.)