revendicare sf [At: HASDEU, I. C. I, 8 / V: ~vin~ / Pl: ~cări / E: revendica] 1 Pretindere de către o persoană a unui drept sau a unui bun care i se cuvine și care se află în posesiunea altei persoane Si: (înv) revendicație (1). 2 (Ccr) Ceea ce se revendică Si: (înv) revendicație (2).

REVENDICÁRE, revendicări, s. f. Acțiunea de a revendica; (concretizat) ceea ce se revendică. Revolta împotriva acestei societăți putrede și înțelegerea lui pentru revendicările proletariatului le găsim exprimate puternic în poemul «Împărat și proletar». SADOVEANU, E. 77. Tudor Vladimirescu... plimbase din Cerneți și pînă la București lumina unor revendicări profetice. GALACTION, O. I 275.

REVENDICÁRE s.f. Acțiunea de a revendica și rezultatul ei; revendicație; (concr.) ceea ce se revendică. [< revendica].

REVENDICÁRE s. f. acțiunea de a revendica; ceea ce se revendică; revendicație. (< revendica)

revindicațiune sf vz revendicație

*revindicațiúne f. (fr. revendication, din re- și lat. vindicatio, reclamațiune. Jur. Acțiunea de a revindica. – Și -áție, dar ob. -áre.

revendicáre s. f., g.-d. art. revendicắrii; pl. revendicắri

revendicáre s. f., g.-d. art. revendicării; pl. revendicări

revendicare, pl. revendicări

REVENDICÁRE s. v. cerere.

REVENDICARE s. cerere, pretenție, revendicație, (înv.) pretendă, (grecism înv.) pretenderimă, (turcism înv.) teclif. (~ lui a fost satisfăcută.)