reuși [At: CR (1846), 5/19 / V: (înv) ~șa / Pzi: ~șesc, 3 (îvr) ~șaște / E: fr réussir, it riuscire] 1 vt A ajunge la rezultatul dorit Si: a face, a izbuti, a izbândi, a răzbate (13) a răzbi (4), a realiza (1) (înv) a reieși, (frm) a parveni, (îvp) a isprăvi, (pop) a nimeri, (Mol) a hălădui (5), (grî) a catortosi (3). 2 vz A fi realizat după plac Si: a ieși, a izbuti, a prinde. 3 vt A face ceva cu pricepere și îndemânare. 4 vt (Reg) A fi victorios Si: a izbândi, a izbuti, a învinge, a triumfa, (înv) a reieși, (fig) a răzbi.

REUȘÍ, reușesc, vb. IV. Intranz. 1. A ajunge la rezultatul dorit, a o scoate la capăt, a izbuti, a izbîndi. A reuși la examen. ◊ Tranz. (Urmat de o completivă sau de un infinitiv) A reușit să scoată pe stăpînul său din casă. REBREANU, R. I 70. Nu reușise să emigreze, dar rămăsese atașată pentru totdeauna de marinari. BART, E. 192. Vornicul Dumbravă reușise a scăpa în Transilvania. HASDEU, I. V. 169. 2. A fi realizat după plac, a ieși bine, a avea succes. Festivalul a reușit. ▭ Toate experiențele de laborator ne-au reușit. BARANGA, I. 184. ♦ Tranz. A termina bine, a face ceva cu pricepere și îndemînare. Pictorul a reușit portretul.

REUȘÍ vb. IV. intr. 1. A izbuti. 2. A avea succes. [Pron. re-u-. / p. i. -șesc, conj. -șească. / < fr. réussir, cf. it. riuscire].

REUȘÍ vb. intr., tr. 1. a izbuti. 2. a avea succes. (< it. riuscire, fr. réussir)

A REUȘÍ ~ésc 1. intranz. A avea succes. ~ la examene. 2. tranz. A obține după o serie de eforturi; a izbuti; a izbândi. [Sil. re-u-] /<it. riuscire, fr. réussir

reușì v. a izbuti, a avea un sfârșit bun.

*reușésc v. intr. (fr. réussir, d. it. riuscire, d. uscire, a ĭeși. V. reĭes). Izbutesc, am succes, ĭes bine dintr’o greutate, înping o dificultate: a reuși la examen, a reuși într’o afacere, expedițiune care n’a reușit. Ajung să: am reușit să-ĭ vorbesc. Mă aclimatez, îmĭ merge bine: vița reușește bine pe deal.

reușí (a ~) (re-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. reușésc, imperf. 3 sg. reușeá; conj. prez. 3 să reușeáscă; ger. reușínd

reușí vb. (sil. re-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. reușésc, imperf. 3 sg. reușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. reușeáscă; ger. reușínd

reuși (e-u) (conj. reușească)

reușesc.

REUȘÍ vb. 1. v. izbuti. 2. v. prinde. 3. a izbândi, a izbuti, (înv.) a reieși, (fig.) a răzbi. (A fost acolo și a ~.)

REUȘI vb. 1. a izbuti, (franțuzism) a parveni, (înv. și pop.) a isprăvi, (pop.) a nimeri, (prin Mold.) a hălădui, (Transilv. și Bucov.) a succede, (grecism înv.) a catortosi. (A ~ să facă un dispozitiv pentru...) 2. a izbuti, a prinde. (Viclenia lui nu a ~.) 3. a izbîndi, a izbuti, (înv.) a reieși, (fig.) a răzbi. (A fost acolo și a ~.)

A reuși ≠ a eșua

reuși (reușésc, reușít), vb. – A izbuti, a izbîndi, a avea succes. Fr. réussir combinat cu it. riuscire. – Der. reușită, s. f., din fr. réussite; nereușită, s. f. (insucces).