RESTAURÁȚIE, restaurații, s. f. 1. Restaurare; spec. perioadă din istoria unor state, caracterizată prin readucerea pe tron a dinastiilor înlăturate în urma unor revoluții, lovituri de stat etc. 2. Stil din arta franceză, caracterizat prin linii ușor curbate, forme rotunjite, ornamente grațioase. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. restauration, lat. restauratio.

restaurație¹ sf [At: F (1872), 58 / V: ~iune, (reg) răștăr~ / Pl: ~ii / E: ger Restauration, mg restauráció] 1 (Înv) Restaurant (1). 2 (Reg) Cârciumă. 3 (Reg; îf răștărație) Sală de așteptare.

restaurație² sf [At: AR (1829), 165²/28 / V: (înv) ~iune, (reg) roștor~ / Pl: ~ii / E: fr restauration, lat restauratio, -onis, mg restauráció] 1-3 (Înv) Restaurare (1-3). 4 Perioadă din istoria unor state, caracterizată prin readucerea pe tron a dinastiilor detronate în urma unor revoluții, lovituri de stat etc. 5 (Pex) Stil în arta acestor state specific restaurației (5). 6 (Trs; înv) Alegere de deputați sau de înalți funcționari.

RESTAURÁȚIE, restaurații, s. f. 1. Restaurare; spec. perioadă din istoria unor state, caracterizată prin readucerea pe tron a dinastiilor detronate în urma unor revoluții, lovituri de stat etc. 2. Stil din arta franceză, caracterizat prin linii ușor curbate, forme rotunjite, ornamente pline de grație. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. restauration, lat. restauratio.

RESTAURÁȚIE, restaurații, s. f. Restaurare.

RESTAURÁȚIE s.f. 1. Restaurare; (spec.) perioadă în istoria unor state, caracterizată prin readucerea pe tron a dinastiilor înlăturate în urma unor revoluții, lovituri de stat etc. 2. Stil în arta franceză din epoca restaurației burbonilor (1814-1830), care menține inspirația din arta antichității, dar care, sub influența romantismului, manifestă interes și pentru stilurile naționale ale goticului și Renașterii. ♦ Perioadă în istoria literaturii engleze, cuprinsă între 1660 și 1702, care se manifestă ca o reacție față de literatura fantezistă, sclipitoare a Renașterii elisabetane, orientându-se spre clasicism. [Gen. -iei. / cf. fr. restauration, lat. restauratio].

RESTAURÁȚIE s. f. 1. restaurare; (spec.) perioadă în istoria unor state, prin readucerea pe tron a dinastiilor înlăturate în urma unor revoluții, lovituri de stat etc. 2. stil în arta franceză din epoca restaurației Burbonilor (1814-1830), care menține inspirația din arta antichității, dar care, sub influența romantismului, manifestă interes și pentru stilurile naționale ale goticului și Renașterii. ◊ perioadă în istoria literaturii engleze, între 1660 și 1702, care se manifestă ca o reacție față de literatura fantezistă, sclipitoare, a Renașterii elisabetane, orientându-se spre clasicism. (< fr. restauration, lat. restauratio)

restauráție s. f. (pol.) (După 1989) Revenirea la putere a neocomuniștilor, recomunizare ◊ „«Restaurația» realizată prin acapararea feroce a puterii și legitimată prin «alegerile» din 20 mai 1990 a creat condițiile ideale pentru refacerea fațadei.” R.lit. 21 II 91 p. 4. ◊ „Restaurația. La vremuri noi – eșalonul doi.” R.l. 19 VIII 93 p. 11. ◊ „Un proces de restaurație cripto-comunistă sub oblăduirea puterii actuale.” R.lit. 4/96 p. 3; v. și 11/92 p. 3, Calende V 93 p. 10, D. 33/93 p. 3, ◊ „22” 41/93 p. 9; v. și recomunizare (cf. fr. restauration; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

RESTAURÁȚIE ~i f. 1) v. A RESTAURA. 2) Perioadă istorică caracterizată prin readucerea pe tron a unor dinastii detronate. ~a Burbonilor în Franța. 3) (în sec. XIX) Stil în arta franceză caracterizat prin linii curbate, forme rotunjite, ornamente pline de grație. [Sil. -sta-u-] /<fr. restauration, lat. restauratio, ~onis

Restaurațiune f. perioadă din istoria Franței dela restabilirea Burbonilor și până la căderea lor (1814-1830).

*restaurațiúne f. (lat. restaurátio, -ónis, fr. restauration). Restaurare. În istoria Franciiĭ, timpu de la restaurarea Bourbonilor pînă la a doŭa lor cădere (1814-1830): supt Restaurațiune. – Și -áție (după pol. restauracya) și -áre.

restauráție (-ta-u, -ți-e) s. f., art. restauráția (-ți-a), g.-d. art. restauráției; pl. restauráții, art. restauráțiile (-ți-i)

restauráție s. f. (sil. -ți-e; mf. -sta-), art. restauráția (sil. -ți-a), g.-d. art. restauráției; pl. restauráții, art. restauráțiile (sil. -ți-i-)

restaurație

+Restaurația (perioadă istorică) (desp. -ta-u-, -ți-a) s. propriu f. art., neart. Restaurație (desp. -ți-e) (despre ~), g.-d. art. Restaurației

RESTAURÁȚIE s. restaurare.

RESTAURÁȚIE s. v. local, restaurant.

RESTAURAȚIE s. 1. restaurare, (înv.) restituire. (~ unui monument.) 2. reinstaurare, reîntronare, restaurare, (înv.) reînscăunare. (~ unei dinastii.)

restaurație s. v. LOCAL. RESTAURANT.

RESTAURAȚIE s.f. (În gastronomie) Cuvânt recent, utilizat tot mai frecvent în literatura de specialitate în locul sintagmei alimentație publică, pentru domeniul de activitate cuprinzând producția culinară (pregătirea preparatelor culinare, de patiserie și de cofetărie) și desfacerea acestora, precum și a băuturilor (servirea pentru consumul pe loc sau livrarea la comandă, în afara localului), activitate desfăsurată în cadrul unor unități economice specializate. – Din fr. restauration.

RESTAURÁȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. Perioadă din istoria unor state, caracterizată prin readucerea pe tron a dinastiilor înlăturate în urma unor revoluții, lovituri de stat (ex. restaurarea Bourbonilor în Franța, 1814-1830, a Stuarților în Anglia, 1660-1714). 2. Stil în arta franceză din epoca r. (1); face trecerea între stilurile Empire și Ludovic-Filip, menținând inspirația din arata Antic., dar, sub influența romantismului, manifestă și interesul pentru stilurile naționale ale goticului și Renașterii. S-a caracterizat prin linii ușor curbate, forme rotunjite, ornamente grațioase. 3. Epocă în istoria literaturii engleze, urmând perioadei elisabetane și promovând clasicismul (J. Dryden, S. Butler ș.a.).