RESTÁNȚĂ, restanțe, s. f. 1. Lucrare neefectuată la timp, aflată în întârziere. ♦ Examen care nu a fost promovat la termen. 2. Plată neachitată la termen. – Din it. restanza.

restanță sf [At: (a. 1748) IORGA, S.D. XIII, 137 / V: (înv) răștanție, ~ție, reștanție (Pl: reștanții), (reg) răstranție / Pl: ~țe / E: lat restantia, it restanza, cf mg restancia] 1 Plată (în special impozit) neachitată la termen Si: rest (9), (îvp) rămășiță¹. 2 (Îla) În ~ Restanțier (2). 3 Lucru, lucrare în întârziere. 4 Examen care n-a fost trecut la termenul fixat. 5 (Mat; înv) Diferență (1).

RESTÁNȚĂ, restanțe, s. f. 1. Lucrare neefectuată la timp, aflată în întârziere. ♦ Examen care nu a fost promovat la termen, pe care cineva îl are de trecut după termenul stabilit. 2. Plată neachitată la termen. – Din it. restanza.

RESTÁNȚĂ, restanțe, s. f. 1. Lucru, lucrare în întîrziere. ♦ Examen care n-a fost trecut la termen. 2. Plată (în special impozit) neachitată în termen legal.

RESTÁNȚĂ s.f. 1. Lucrare rămasă în întârziere. ♦ Examen nepromovat la termen. 2. (Rămășiță de la o) plată neachitată la vreme. [< fr. restance, it. restanza].

RESTÁNȚĂ s. f. 1. plată neachitată la termen; rest. 2. lucrare rămasă în întârziere. ◊ examen nepromovat la termen. (< it. restanza)

RESTÁNȚĂ ~e f. 1) Datorie neachitată la timp. Are de plătit o ~. 2) Lucrare realizată cu întârziere. 3) Examen care nu a fost susținut în termen. A lichida o ~. / < it. restanza, lat. restantia

*restánță f., pl. e (d. restant; it. restanza, d. restare, a rămînea. V. constanță). Întîrziere. În restanță, în întîrziere: scrisorĭ, banĭ în restanță. Sumă rămasă neplătită: pensionariĭ cer restanțele.

restánță s. f., g.-d. art. restánței; pl. restánțe

restánță s. f., g.-d. art. restánței; pl. restánțe

RESTÁNȚĂ s. rest, (înv. și reg.) rămășiță, (înv. și reg.) cusur. (Ce ~ mai ai de plătit?)

RESTÁNȚĂ s. v. diferență, rest.

RESTANȚĂ s. rest, (înv. și pop.) rămășiță, (înv. și reg.) cusur. (Ce ~ mai ai de plătit?)

restanță s. v. DIFERENȚĂ. REST.