relaxare sf [At: MAIORESCU, D. I, 71 / Pl: ~xări / E: relaxa] 1 Proces prin care un sistem fizic scos dintr-o stare de echilibru termodinamic, electric etc. revine liber și relativ lent la vechea stare sau la o nouă stare de echilibru Si: (rar) relaxație. 2 Scădere a tensiunilor interne dintr-un corp, deformația lui rămânând constantă. 3 (Fig) Liniștire a nervilor sau a unei stări de spirit Si: destindere (4). 4 (Fig) Scădere din intensitate a tensiunii dramatice.

RELAXÁRE, relaxări, s. f. 1. Faptul de a se relaxa; destindere, slăbire. Bălcescu îl privește cu ochi strălucitori... căci violența lui e, în această creștere uimitoare, alternată cu clipe de relaxare. CAMIL PETRESCU, O. II 619. A fost o relaxare generală a spiritului de ordine și de autoritate. REBREANU, R. II 240. 2. (Mec.) Scădere a tensiunilor mecanice dintr-un corp plastic fără ca să varieze deformația lui.

RELAXÁRE s.f. Acțiunea de a se relaxa și rezultatul ei. ♦ Destindere; slăbire, scădere. ♦ Relaxație. [< relaxa].

RELAXÁRE s. f. 1. acțiunea de a se relaxa. ◊ liniștire a nervilor; destindere. ◊ scădere din intensitate a tensiunii dramatice. 2. scădere a tensiunilor interne dintr-un corp, deformația lui rămânând constantă. 3. proces ireversibil prin care un sistem fizic tinde, în anumite condiții, spre starea de echilibru termodinamic, electric etc. (< relaxa)

RELAXÁRE ~ări f. 1) v. A RELAXA și A SE RELAXA. 2) tehn. Scădere a tensiunilor dintr-un material sub deformație continuă. /v. a se relaxa

relaxáre s. f., g.-d. art. relaxắrii; pl. relaxắri

relaxáre s. f., g.-d. art. relaxării; pl. relaxări

RELAXÁRE s. 1. v. destindere. 2. (FON.) destindere, recursie.

RELAXÁRE s. v. recreare.

RELAXARE s. 1. destindere, slăbire. (~ unui arc.) 2. (FON.) destindere, recursie.

relaxare s. v. RECREARE.

Relaxare ≠ încordare