reflexie sf [At: J. CIHAC, I. N. 343/13 / V: ~iune, ~esie / S și: ~ecsie / Pl: ~ii / E: lat reflexio, -onis, fr reflezion, ger Reflexion] 1 Fenomen de reîntoarcere (parțială) a luminii, a sunetului, a radiațiilor corpusculare etc. în mediul din care au venit atunci când cad pe suprafața altui mediu Si: repercusiune (1). 2 Reflecție (1).

REFLÉXIE, reflexii, s. f. (Și în forma reflexiune) 1. Reflecție (1). După o clipă de reflexiune... pune mîna pe pană și scrie pe listă. CAMIL PETRESCU, O. II 323. Va răspunde mîine, după reflexiune matură. REBREANU, R. I 47. Pe cînd fac tristele mele reflexiuni, intră plouat ca un cățeluș lățos tînărul și simpaticul nostru colaborator literar. CARAGIALE, O. II 319. ♦ (Fiz.) Fenomen de schimbare a direcției de propagare a unei radiații acustice electromagnetice la incidența ei pe suprafața de separație a două medii diferite, fără ca radiația respectivă să treacă dintr-un mediu în celălalt. – Variantă: reflexiúne, reflexiuni, s. f.

REFLÉXIE s.f. 1. Fenomen de răsfrângere a unei raze luminoase sau sonore atunci când aceasta întâlnește o suprafață lucioasă sau dură. 2. Reflecție (1). ♦ (Fil.; la Locke, Leibniz) Cunoaștere a proceselor care se petrec înăuntrul conștiinței; întoarcere a conștiinței asupra ei însăși. [Gen. -iei, var. reflexiune s.f. / cf. fr. réflexion, lat. reflectio, reflexio].

REFLÉXIE s. f. răsfrângere a unui fascicul de radiații atunci când acesta întâlnește o suprafață lucioasă sau dură. (< fr. réflexion, lat. reflexio, germ. Reflexion)

REFLÉXIE ~i f. fiz. (despre unde, sunete, radiații etc.) Fenomen de revenire parțială în mediul inițial după contactul cu alt mediu. [G.-D. reflexiei; Sil. -xi-e] /<lat. reflexio, ~onis, fr. réflexion

reflexiune sf vz reflexie

REFLEXIÚNE s.f. v. reflexie.

reflexi(un)e f. 1. fenomen fizic când un corp repercutează lumina, sunetul, etc.; 2. acțiunea spiritului care examinează propriile sale idei; 3. cugetare ce rezultă din acest examen.

*reflexiúne f. (lat. refléxio, -ónis. V. inflexiune). Fiz. Aruncarea luminiĭ saŭ a undelor sonore înapoĭ saŭ în altă direcțiune (repercusiune, ecoŭ). Unghĭ de reflexiune, unghĭu pe care-l face normala la punctu de incidență cu raza reflectată (V. incidență). Acțiunea de a cugeta din noŭ și serios la lucru. Cugetare (rezultată din această reflexiune): o culegere de reflexiunĭ. A face reflexiunĭ pe socoteala cuĭva, a te gîndi la el apreciindu-l ironic. – Și -éxie. Fals -écție.

refléxie (fenomen fizic) (re-fle-xi-e) s. f., art. refléxia (-xi-a), g.-d. art. refléxiei; pl. refléxii, art. refléxiile (-xi-i-)

refléxie (fenomen fizic) (re-fle-xi-e) s. f., art. refléxia (-xi-a), g.-d. art. refléxiei; pl. refléxii, art. refléxiile (-xi-i-) (DOOM², 2005)

refléxie s. f. (sil. -fle-xi-e), art. refléxia (sil. -xi-a), g.-d. art. refléxiei; pl. refléxii, art. refléxiile (sil. -xi-i-)

reflexie

REFLÉXIE s. 1. (FIZ.) întoarcere, răsfrângere, reflectare, repercutare. (~ unei unde.) 2. v. cugetare. 3. v. părere.

REFLEXIE s. 1. (FIZ.) întoarcere, răsfrîngere, reflectare, repercutare. (~ unei unde.) 2. cugetare, gîndire, meditare, meditație, reflectare, reflecție, (înv.) schepsis. (O ~ adîncă asupra...) 3. considerație, considerent, constatare, idee, observare, observație, opinie, părere, reflecție, remarcă. (Cîteva ~ asupra...)

REFLÉXIE (< lat., fr., germ.) s. f. (FIZ.) Fenomen de reîntoarcere a undelor electromagnetice (inclusiv a luminii, a sunetului, a radiațiilor corpusculare etc.) în mediul din care au venit atunci când cad pe suprafața altui mediu. Datorită r. luminoase se pot vedea obiectele care nu emit lumină. ◊ R. totală = r. pe care o suferă radiațiile electromagnetice (inclusiv luminoase) care vin dintr-un mediu mai dens pe suprafața unui mediu mai puțin dens, sub un unghi de incidență superior unei anumite limite, caracteristică fiecărei perechi de medii; în cel de-al doilea mediu, deși este și el transparent, nu pătrunde nici o fracțiune a energiei radiațiilor electromagnetice (inclusiv luminoase).