recrut sm [At: KLEIN, D. 187 / V: (reg) răc~ (Pl: ~ute), răcut, răcută (Pl: răcute) sf, răcute (Pl: ~ude) sf, ~udă, răglut, răglută sf, răgut, răgută (Pl: răguți, răgute) sf, răgute, ~e, recute (sgp), regr~, regrută (Pl: ~te) sf, regută (Pl: reguți, regute) sf / Pl: ~uți / E: ger Rekrut, mg regruta, rs рекрут] 1 Persoană care face parte din ultimul contingent chemat sub arme Si: (dep) răcan. 2 (Fig; fam) Membru intrat de curând într-o asociație, într-o mișcare, într-un domeniu de activitate Si: începător.

RECRÚT, recruți, s. m. 1. Tînăr aparținînd ultimului contingent chemat sub arme; soldat de curînd încorporat. A treia zi de revizie, înspre sară, toți recruții erau adunați din nou înaintea subprefecturii. BUJOR, S. 39. Trenul porni apoi în chiuitul recruților, ale căror rude și părinți rămaseră triști în gara singuratecă. SANDU-ALDEA, U. P. 231. 2. Fig. (Familiar) Membru de curînd cîștigat pentru o asociație, o mișcare; începător. – Variante: (popular) recrútă (RETEGANUL, P. III 9), răgútă, răgute (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 299), răcútă, răcute, s. f.

RECRÚT s.m. Tânăr aparținând ultimului contingent chemat sub arme; soldat încorporat de puțin timp. ♦ (Fig.; fam.) Persoană intrată de curând într-o asociație, într-o mișcare; începător. [Cf. fr. recrue, germ. Rekrut].

RECRÚT s. m. 1. tânăr aparținând ultimului contingent chemat sub arme. 2. (fig.) membru intrat de curând într-o asociație, într-o mișcare. (< germ. Rekrut, rus. rekrut)

RECRÚT ~ți m. 1) Tânăr încadrat de curând într-o unitate militară. 2) fig. Persoană atrasă de curând într-o activitate; începător; novice; debutant. /<germ. Rekrut, rus. rekrut, ung. regruta

recrut m. 1. soldat nou; 2. fig. persoană adaosă unei societăți.

*recrút m. (fr. recrue [subst. verbal f. derivat din part. luĭ recroître, a crește ĭar], cu t scos din recruter, a recruta; it. sp. recluta; rus. rékrut, ung. rekruta. V. cresc). Soldat noŭ: a exercita recruțiĭ. Fig. Nou admis într’o societate orĭ într’un partid. – Vulg. răcut, în Trans. răgútă. V. răcan.

răcută sf vz recrut

răgută smf vz recrut

recrută sf vz recrut

RĂCÚTẮ s. f. v. recrut.

RECRÚTĂ s. f. v. recrut.

răgútă, V. recrut.

recrút (re-crut) s. m., pl. recrúți

recrút s. m. (sil. -crut), pl. recrúți

recrut

RECRÚT s. (MIL.) (depr.) răcan, râtan, (fig.) boboc.

RECRÚT s. v. debutant, începător.

RECRUT s. (MIL.) (depr.) răcan, rîtan, (fig.) boboc.

recrut s. v. DEBUTANT. ÎNCEPĂTOR.

recrút (recrúți), s. m. – Răcan. – Var. pop. răcut(ă), Trans. răgută. Fr. recrue, cu finala prin analogie cu recruter. Var. Trans., din germ. Rekrut, popular Regrut (Borcea 204). – Der. recruta (var. răcuta), vb. (a deveni recrut).

răgútă, răgute, s.f. – (reg.; mil.) Recrut, răcan: „Să măsur vinuț și bere / La răgute tinerele” (Bilțiu, 2006: 113); „Tu să spui că ești răgută” (Calendar, 1980: 69). – Din germ. Rekrut, pop. Regrut (Borcea, cf. DER; DEX), rus. rekrut (DEX).

răgútă, -e, s.f. – (mil.) Recrut, răcan: „Tu să spui că ești răgută” (Calendar 1980: 69). – Din germ. Rekrut, pop. Regrut (Borcea cf. DER).