RÁPĂN, rapăne, s. n. (Pop.) 1. Boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă caii, câinii și porcii, uneori și oamenii. ♦ Jeg. 2. Boală a merilor și a perilor, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor cruste pe frunze, pe fructe și pe ramurile tinere, încetinind sau oprind creșterea. – Et. nec.

rapăn¹ [At: I. IONESCU, C. 93/2 / V: ~pin, (reg) hr~, ~ă sf (pop) râp (Pl: (rar) râpuri), rip, râpă sf / Pl: ~e / E: ns cf rapor] 1 sn Boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă caii, câinii și porcii, uneori și oamenii Si: (reg) mol⁵. 2 sn (Pcf) Râie. 3 sn (Îe) A se umple de ~ A nu trage nici un folos. 4 sn (Îe) A fi plin de noroc ca porcul de ~ A fi foarte norocos. 5 sn (Rar; îf rapin) Răpciugă. 6 sn Strat gros de murdărie pe piele Si: jeg. 7 sn (Fig; Trs; îf râpă) Cal bătrân, slab și urât. 8 a Răpănos (1). 9 sn Plantă folosită în medicina populară pentru vindecarea rapănului (1) (Capsella bursapastoris).

RÁPĂN, rapăne, s. n. 1. Boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă caii, câinii și porcii, uneori și oamenii. ♦ Jeg. 2. Boală a merilor și a perilor, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor cruste pe frunze, pe fructe și pe ramurile tinere, încetinind sau oprind creșterea. – Et. nec.

RÁPĂN s. n. Boală de piele asemănătoare cu rîia, pe care o capătă caii, cîinii și porcii, uneori și oamenii. Rapănul și alte răni... se lecuiesc prin doftorii date cailor. I. IONESCU, la TDRG. ♦ Strat gros de murdărie pe piele, provenit din nespălare; jeg.

RÁPĂN n. 1) Boală contagioasă a pielii, asemănătoare cu râia, frecventă la animale (mai rar la oameni), cauzată de o ciupercă parazită. 2) Strat de murdărie pe piele. 3) Boală a plantelor agricole care se manifestă prin apariția unor cruste pe țesuturi, încetinind sau oprind creșterea. /Orig. nec.

rapăn n. 1. râia câinilor, cailor; 2. boala celor murdari la cap. (Origină necunoscută].

1) rápăn n., pl. urĭ (cp. cu germ. rappe și ol. rap, rapăn, precum și cu rom. rîp și vsl. svrabŭ, rîĭe). O boală a peliĭ capuluĭ provenită din murdărie. (Se caracterizează pin bube purulente care produc mîncărime și se vindecă cu leșie de cĭocălăĭ și săpun prost). V. rîĭe.

râpă³ sf vz rapăn¹

rápăn (pop.) s. n., pl. rápăne

rápăn s. n.

RÁPĂN s. v. boala lui carré, jeg, murdărie, necurățenie, râie, scabie.

rapăn s. v. BOALA LUI CARRE. JEG. MURDĂRIE. NECURĂȚENIE. RÎIE. SCABIE.

rápăn (-nuri), s. n. – 1. Rîie la cal, cîine sau porc. – 2. Erupție, pustulă, chelbe. – Var. arap. Sb. rapa „bubă, escară”, rapun „cu bube, cu escare”. Mai puțin probabilă der. din sl. svrabŭ „rîie” (Cihac, II, 305), sl. svrabinu „care dă mîncărimi” (Scriban, Conv. Lit., 1911, 936) din germ. Rappe „coji” (Pușcariu, Dacor., II, 605; REW 7059) sau din germ. medie Rapfe „rîie”, gepid. *rappôns (Pușcariu, Lr., 273). Sb. rapa sau pl. rape „denivelări” a dat în rom. rap, s. n. (coș, denivelare), cuvînt rar folosit de Țichindeal, al cărui pl. rapuri a dat un sing. analogic rapure (var. rapură, răpuri, răpurei), s. f. (Banat, bubuliță; Banat, Trans., erupție, pustulă), cf. ALR, I, 25 și 129. – Der. răpănos, adj. (cu rapăn).