RÁMURĂ, ramuri, s. f. 1. Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă. ♦ Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului. ♦ Diviziune (secundară), subîmpărțire. ♦ Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦ Fig. Ramificație a unei familii, a unui popor. 2. Fig. Diviziune, sector al unei discipline științifice, al unei activități practice etc. – Din ram.

RÁMURĂ, ramuri, s. f. 1. Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă. ♦ Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului. ♦ Diviziune (secundară) a unui curs de apă principal, subîmpărțire a unui masiv muntos etc. ♦ Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦ Fig. Ramificație a unei familii, a unui popor. 2. Fig. Diviziune, sector al unei discipline științifice, al unei activități practice etc. – Din ram.

RÁMURĂ, ramuri, s. f. 1. Fiecare dintre ramificațiile unui trunchi de arbore (v. creangă, cracă) sau ale tulpinii unei plante; ram. Ramurile copacilor o izbeau peste față, crîngurile îi zgîriase mîinile, și ea tot înainte mergea. ISPIRESCU, L. 55. Iar din inima lui simte un copac cum că răsare, Care crește într-o clipă ca în veacuri, mereu crește, Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lățește. EMINESCU, O. I 142. ♦ Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului. Căpriorul cu ramurile coarnelor culcate pe spate, se năpusti în frunzișul întunecat. C. PETRESCU, S. 20. Ce falnic își purta [cerbul] coarnele cu zece ramuri. DELAVRANCEA, O. II 119. ♦ Diviziune a unui curs de apă principal, a unui masiv muntos etc. Ramura occidentală a Carpaților. ♦ (Prin analogie) Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦ Fig. Ramificație a unei familii, a unui popor. Este cunoscut că familia Cantacuzino este originară din Franța, din ramura Valois. BĂLCESCU, O. I 85. 2. Fig. Diviziune a unei discipline științifice, sector al unei activități practice. Algebra este o ramură a matematicii. – Pl. și: ramure (MACEDONSKI, O. I 256).

RÁMURĂ ~i f. 1) Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă; ram. 2) Fiecare dintre ramificațiile coarnelor unor animale (cerb, căprior etc.). 3) fig. Diviziune a unui întreg (a unei ape curgătoare, a unei căi de comunicație, a unui domeniu de activitate etc.); ramificație. 4) Diviziune a unei discipline științifice sau a unei activități practice; specialitate; branșă. [G.-D. ramurii] /Din ram, ramuri

ramură f. 1. lemn ieșit din trunchiul arborelui; 2. partea unui lanț de munți sau a unui curs de apă: Carpații au mai multe ramuri; 3. pl. coarnele cerbilor; 4. fig. diviziune, parte: diferitele ramuri ale matematicelor; 5. subdiviziunea unei familii. [V. ram, pl. ramuri, de unde s’a abstras un sing. ramură].

rámură f., pl. ĭ (lat. rámula, dim. d. rama [glos. Reichenau] = ramus, ram). Crangă, cracă, parte maĭ supțire care se desparte din trunchiu unuĭ arbore. Corn maĭ mic despărțit din altu maĭ mare la cerbĭ și căpriorĭ. Șir de munțĭ despărțit din alt șir maĭ mare: Bucegiĭ îs o ramură a Carpaților. Braț, despărțire: un sfeșnic, un policandru cu maĭ multe ramurĭ. Fig. Diviziune, subdiviziune, parte: algebra e o ramură a matematiciĭ, rasa latină e o ramură a familiiĭ arice.

rámură s. f., g.-d. art. rámurii; pl. rámuri

rámură s. f., g.-d. art. rámurii; pl. rámuri

ramură, ramuri.

RÁMURĂ s. 1. (BOT.) cracă, creangă, (rar) ram, (înv. și reg.) stâlp, (reg.) ratină, rază, (Transilv.) cloambă, (Transilv., Bucov. și Olt.) crac. (O ~ de măr.) 2. v. branșă.

RAMURĂ s. 1. (BOT.) cracă, creangă, (rar) ram, (înv. și reg.) stîlp, (reg.) ratină, rază, (Transilv.) cloambă, (Transilv., Bucov. și Olt.) crac. (O ~ de măr.) 2. branșă, disciplină, domeniu, sector, specialitate. (În ce ~ activezi?)

RAMURI, revistă literară, inițial de orientare semănătoristă, apoi eclectică, apărută cu intermitențe, de la 5 dec. 1905 până la 1 mai 1947, la Craiova, Iași și apoi la București. Între 1 ian. 1915 și 15 iul. 1917 a apărut cu titlul „Drum drept”, sub direcția lui N. Iorga. Din conducerea sa au făcut parte C. Făgețel-Șaban și D. Tomescu. Printre colaboratori: E. Gârleanu, Șt. O. Iosif, I.L. Caragiale, T. Arghezi, L. Blaga, N. Iorga, I. Pillat, N. Crainic, I. Minulescu, A. Cotruș, D. Nanu ș.a. De la 1 aug. 1964 până în 1989 apare la Craiova o serie nouă. Printre redactorii-șefi: Al. Piru (1969-1974), M. Sorescu (1974-1989). Colaboratori: V. Carianopol, I. Purcaru, E. Simion, N. Manolescu, Constanța Buzea, M. Ciobanu, P. Țugui, Șt. Aug. Doinaș, Șt. Bănulescu ș.a. Din 1990 apare o altă serie, avându-l ca redactor-șef tot pe M. Sorescu (1990-1996). Colaboratori: M. Dinescu, D. Micu, M. Șora, E. Cioran ș.a.