răpciune sm [At: CORESI, EV. 144 / V: (reg) râp~, ~ug, ~un, ~ni, ~pici~ ssp / E: ns cf răpi] (Îvp) 1 Luna septembrie. 2 (Reg; îf râpciune) Luna august.

RĂPCIÚNE s. n. (Astăzi rar, popular) Nume dat lunii septembrie. București, 15/27 răpciune. CARAGIALE, T. II 20. Romînii dau lunelor numiri potrivite cu timpurile anului... septemvrie, răpciune. ALECSANDRI, P. P. 34.

RĂPCIÚNE m. pop. A noua lună a anului; septembrie. /Orig. nec.

Răpciune m. numele popular al lunei Septemvrie. [Lat. RAPTIONEM, seceriș: lit. luna secerișului].

Septemvrie m. a noua lună a anului (a șaptea în calendarul roman): Septemvrie se numește de popor Răpciune. [De origină slavo-greacă].

!răpciune (pop., înv.) (desp. -ciu-) s. m., g.-d. art. lui răpciune (luna ~)

răpciúne (pop.) s. m., g.-d. art. lui răpciúne

răpciúne s. m.

RĂPCIÚNE s. v. septembrie.

răpciune s. v. SEPTEMBRIE.

răpciúne s. m. – Septembrie. – Var. răpciun. Origine îndoielnică. Se consideră reprezentant al lat. raptiōnem „șterpeleală” interpretat drept „culesul viei” (Pușcariu 1433; Tiktin); din lat. *rapatiōnem < rapa, cu sensul de „recoltă de ridichi” (Drăganu, St. rum., 1-6; REW 7074a). Toate aceste explicații sînt forțate. Pușcariu, Lat. ti, 12, s-a gîndit la o creație artificială a latiniștilor, soluție și mai puțin probabilă. Prezența suf. -ciune nu este o probă suficientă că acest cuvînt este moștenit, fiindcă acest suf. se poate atașa și la elemente sl. (cf. slăbiciune). Poate se leagă de cuvîntul anterior.

răpciúne, s.n. – (pop.) Luna septembrie. – Et. nec. (DEX); lat. raptionem „seceriș” (Șăineanu; Pușcariu, Tiktin, cf. DER); cf. răpi (MDA).

răpciúne, s.n. – (pop.) Luna septembrie. – Lat. raptionem „șterpeleală”, interpretat drept „culesul viei” (Pușcariu, Tiktin cf. DER); Cf. răpi (MDA).