opțiuni
  • info

8 definiții pentru răgușit

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂGUȘÍT, -Ă, răgușiți, -te, adj. Care vorbește sau strigă gros, dogit din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigătul animalelor; adesea adverbial) îngroșat și slăbit. – V. răguși.

RĂGUȘÍT, -Ă, răgușiți, -te, adj. Care vorbește sau strigă gros, dogit din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigătul animalelor; adesea adverbial) îngroșat și slăbit. – V. răguși.

răgușit, ~ă [At: LEX. MARS. 241 / V: (reg) ar~, -goș~, ~șat, regușat, reg~ / Pl: ~iți, ~e / E: răguși] 1 a (D. vocea oamenilor sau strigătul animalelor) Îngroșat și slăbit. 2 a (D. oameni) Care vorbește gros, înfundat (din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale). 3 a (D. animale) Care strigă gros, șters Si: (reg) răgorit. 4 sfa Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 5 sfa Melodia după care se dansează răgușita (4).

RĂGUȘÍT, -Ă, răgușiți, -te, adj. (Despre glasul oamenilor, despre strigătele animalelor) Gros, îngroșat, slăbit; (despre oameni și animale) care vorbește sau strigă gros, surd (din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale). Un țipăt răgușit de bîtlan a spart tăcerea. SADOVEANU, N. F. 50. Solicitatorul vorbește răgușit de emoție. ARGHEZI, P. T. 57. O comandă răgușită răsună în postul de pilotaj. BART, E. 110. ◊ (Adverbial) A urlat răgușit din tot plămînul lui uriaș. POPA, V. 128. Focul e-nvelit pe vatră Iar opaițele-au murit Și prin satul adormit Doar vrun cîne-n somn mai latră Răgușit. COȘBUC, P. I 48.

RĂGUȘÍT ~tă (~ți, ~te) 1) și substantival (despre ființe) v. A RĂGUȘI. 2) și adverbial (despre glasuri) Care este îngroșat și slăbit din cauza unei inflamații. Vorbește ~. /v. a răguși

răgușit a. cu glasul aspru.

răgușít, -ă adj. Bolnav de răgușeală, cu vocea groasă și stinsă.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂGUȘÍT adj. 1. (reg.) răgorit. (Om ~.) 2. hârâit, hârâitor, (reg.) siteav, (fig.) dogit, hodorogit, spart. (Un glas ~.)

RĂGUȘIT adj. 1. (reg.) răgorit. (Om ~.) 2. hîrîit, hîrîitor, (reg.) siteav, (fig.) dogit, hodorogit, spart. (Un glas ~.)

Intrare: răgușit
răgușit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răgușit
  • răgușitul
  • răgușitu‑
  • răgușită
  • răgușita
plural
  • răgușiți
  • răgușiții
  • răgușite
  • răgușitele
genitiv-dativ singular
  • răgușit
  • răgușitului
  • răgușite
  • răgușitei
plural
  • răgușiți
  • răgușiților
  • răgușite
  • răgușitelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

răgușit, răgușităadjectiv

  • 1. Care vorbește sau strigă gros, dogit din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: hodorogit
    • format_quote Solicitatorul vorbește răgușit de emoție. ARGHEZI, P. T. 57. DLRLC
    • format_quote O comandă răgușită răsună în postul de pilotaj. BART, E. 110. DLRLC
    • 1.1. adesea adverbial (Despre vocea oamenilor sau strigătul animalelor) Îngroșat și slăbit. DEX '09 DLRLC
      sinonime: gros slăbit îngroșat
      • format_quote Un țipăt răgușit de bîtlan a spart tăcerea. SADOVEANU, N. F. 50. DLRLC
      • format_quote A urlat răgușit din tot plămînul lui uriaș. POPA, V. 128. DLRLC
      • format_quote Focul e-nvelit pe vatră Iar opaițele-au murit Și prin satul adormit Doar vrun cîne-n somn mai latră Răgușit. COȘBUC, P. I 48. DLRLC
etimologie:
  • vezi răguși DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.