RÂNDÁȘ, rândași, s. m. Om angajat pentru muncile obișnuite dintr-o gospodărie; servitor, slugă. – Rândui + suf. -aș.

rândaș¹ sm [At: POLIZU / S și: ren~ / Pl: ~i / E: rând sau rândui¹ + -aș] 1 (Iuz) Om angajat într-o gospodărie particulară care efectua muncile grele (mai ales în grajd, în curte etc.) Si: argat (1), servitor, slugă. 2 (Reg) Asociat (1). 3 (Reg; spc) Fiecare dintre coproprietarii unei mori, care macină într-o ordine stabilită. 4 (Îs) Moară cu ~i Moară a mai multor asociați care macină cu rândul. 5 (Reg) Baci² (1).

rândaș² sn [At: RĂDULESCU-CODIN, 64 / Pl: ? / E: ns cf rindea] (Reg) Cuțit întrebuințat de fierari.

RÂNDÁȘ, rândași, s. m. Om de serviciu folosit în trecut la muncile de rând într-o gospodărie; servitor, slugă. – Rândui + suf. -aș.

RÂNDÁȘ ~i m. înv. Persoană angajată la stăpân, mai ales pentru treburi casnice; slugă; servitor. ~ la moșier. /a rândui + suf. ~aș

rândaș m. servitor în curte și la bucătărie, slugă la cai. [Lit. slugă de rând].

RÎNDÁȘ, rîndași, s. m. (Ieșit din uz) Om de serviciu pentru munci de rînd, într-o gospodărie particulară. Trase îndelung de sîrma clopotului, și abia tîrziu veni un rîndaș să-i deschidă. DUMITRIU, N. 105. Vede în partea grajdului o spărtură în uluci... pe unde aruncau rîndașii gunoiul. CARAGIALE, O. III 20. Se înfățișă înainte-i un rîndaș de la bucătărie. FILIMON, C. 242.

rîndáș m. (vsl. rendašĭ [Bărb. Ind. 251] saŭ d. rînd, adică „acela care servește cu rîndu, alternativ”). Servitor care are casa luĭ și servește la un stăpîn, alternînd cu altu, un timp oare-care (zile, săptămînĭ) la lucrărĭ maĭ grele saŭ maĭ brute. Servitor auxiliar. – Fem. -ășíță, pl. e.

rândáș s. m., pl. rândáși

rândáș s. m., pl. rândáși

RÂNDÁȘ s. servitor, slugă. (~ la un moșier.)

RÎNDAȘ s. servitor, slugă. (~ la un moșier.)