privință¹ sf [At: CR (1846), 17²/33 / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: privi¹ + -ință] 1 (Îrg) Privire (1). 2 (Pex) Câmp vizual. 3 Punct de vedere Si: aspect, considerent, opinie, părere. 4 Înfățișare. 5 (Îlav) În această (sau, pop, astă) ~ Din acest punct de vedere. 6 (Îlav) Într-o (oarecare) ~ Dintr-un anumit punct de vedere. 7 (Îlav) În unele ~țe Din unele puncte de vedere. 8 (Îlav) În multe ~țe Din multe puncte de vedere. 9 (Îlpp) În această ~ (sau într-o ~) În ceea ce privește. 10 (Îlpp) În ~ța... (înv, cu ~ la...) Referitor la... 11 (Îlpp) În ~ța... Sub aspectul... 12 (Îal) Sub raportul... 13 (Înv; îe) A lua în ~ A lua în considerație. 14 (Îvr) Gând. 15 (Îvr) Intenție.

privință² sf vz prevenție

PRIVÍNȚĂ, privințe, s. f. 1. (Precedat de prep. «în», «într-») a) (În loc. adv.) Privind lucrurile dintr-un anumit punct de vedere. Îi era și milă de dînsa într-o privință, căci era văduvă. SADOVEANU, B. 281. Sînt niște oameni foarte bine, dar cu idei foarte învechite în unele privințe. REBREANU, R. I 29. În privința asta, îi mai bună legea d-voastre de-o mie de ori. CREANGĂ, P. 118. b) (în loc. prep.) Cu privire la... relativ la... Cînticelul dascălului... fără îndoială este, în privința regulilor prosodice, cu mult mai prejos de ingenioasa improvizațiune a vînătorului de curci. ODOBESCU, S. III 10. 2. (Neobișnuit) Faptul de a privi, privire. La nunta-i spre privință Ca prieten se dusese. PANN, P. V. II 83.

PRIVÍNȚĂ ~e f.: În ~a referitor la; în ceea ce privește. Într-o ~ dintr-un anumit punct de vedere. În toate ~ele din toate punctele de vedere. În unele ~e cât privește unele cazuri. /a privi + suf. ~ință

privință f. considerațiune, raport: în toate privințele.

privínță f., pl. e (d. privesc). Considerațiune, raport, punct de vedere: supt această privință, în (orĭ din) toate privințele.

privínță s. f., g.-d. art. privínței; pl. privínțe

privínță s. f., pl. privínțe

PRIVÍNȚĂ s. v. privit.

privință s. v. PRIVIT.

HONNI SOIT QUI MAL Y PENSE (fr.) rușine cui gândește ceva rău în privința aceasta – Deviză a Ordinului jartierei, creat în 1384 de regele Eduard al III-lea al Angliei, în onoarea favoritei sale Joan de Salisbury. Cuvintele au fost rostite de rege ca replică la zâmbetele malițioase ale curtenilor, când aceasta, în timpul unui bal, și-a pierdut jartiera. Îndemn ironic de a nu comenta defavorabil o exprimare sau o situație ambiguă.