prieteșug sn [At: PRAV. LUCACI, 181 / P: pri-e~ / V: (înv) preiteșog, pretenș~, ~elș~, ~enș~, ~tineș~, ~tinșâg, ~tinș~, ~tiș~, ~iiat~, ~iint~, ~iit~, (reg) preteșag, pre~, pretinișâg, pretinoșagă, pretișâg / Pl: ~uri / E: prieten + -șug] 1 (Îvp) Prietenie (1). 2 (Înv) Dragoste. 3 (Înv) Prietenie (7).

PRIETEȘÚG, prieteșuguri, s. n. (Regional) Prietenie, amiciție. Între el și Gheorghe Dima s-a legat, printre restriștile trebilor ostășești, un prieteșug plin de înțelepciune și bărbăție. GALAN, Z. R. 40. Crez că n-am abuzat prea mult de prieteșugul d-tale. CARAGIALE, O. VII 10.

PRIETEȘÚG ~uri n. pop. v. PRIETENIE. [Sil. pri-e-] /prieten + suf. ~șug

PRIETEȘUG s.n. (Mold.) (Legătură de) rudenie. Thevanii nu numai că nu suferiĭa împreunare cu mueri streini, ce și rudă pre rudă lua, ca între sine să fie mai tari cununii și legătură de prieteșug mai strînsu. NCCD. 313. Etimologie: prieten + suf. -sug. Vezi și prieten.

prieteșug n. amiciție.

prieteșúg n., pl. urĭ (din *prietenșug, d. prieten cu suf. ung. -șug). Prietenie.

preiteșog sn vz prieteșug^[1] corectată

pretenșug sn vz prieteșug

preteșag sn vz prieteșug

preteșug sn vz prieteșug

pretinișâg sn vz prieteșug

pretinoșagă sf vz prieteșug

pretișâg sn vz prieteșug

prietelșug sn vz prieteșug

prietenșug sn vz prieteșug

prietineșug sn vz prieteșug

prietinișâg^[1] sn vz prieteșug

prietinșâg sn vz prieteșug

prietinșug sn vz prieteșug

prietișug sn vz prieteșug

priiateșug sn vz prieteșug

priinteșug sn vz prieteșug

priiteșug sn vz prieteșug

prieteșúg (pop.) (pri-e-) s. n., pl. prieteșúguri

prieteșúg s. n. (sil. pri-e-), pl. prieteșúguri

PRIETEȘÚG s v. amiciție, prietenie.

prieteșug s. v. AMICIȚIE. PRIETENIE.

prieteșúg, prieteșúguri, s.n. (înv. și pop.) 1. prietenie, amiciție. 2. dragoste, iubire. 3. legătură strânsă între grupuri sociale, țări, popoare, națiuni; prietenie.