preludiu sn [At: STAMATI D. / V: (inv) ~lud ~die sf / Pl: ~i / E: fr prélude it preludio ger Präludium] 1 Exercitziu muzical pregatitor. 2 (Pex) Improvizatzie muzicala preliminara. 3 Parte introductiva a unei compozitzii muzicale mai ample. 4 (Spc) Prima piesa muzicala dintro suita instrumentala. 5 (Spc) Piesa muzicala care preceda o fuga sau un coral. 6 (Pex) Compozitzie muzicala instrumentala independenta scrisa in forma libera. 7 (Inv) Prefatza. 8 (Fig) Ceea ce anuntza preceda sau pregateshte o actziune un fenomen un eveniment etc. 9 (Spc) Gesturi care preced actul sexual.

PRELÚDIU preludii s. n. 1. (Muz.) Partea introductiva a unor bucatzi muzicale. Preludiul la actul al IIIlea al operei «Lohengrin» de Wagner. ◊ Fig. SHi tumultuoshi [copacii] pornesc sa cinte preludiul unei uverturi. ANGHELIOSIF C. M. II 37. 2. Specie de compozitzie muzicala care preceda o fuga (2). Preludiu de Bach. Preludii de Chopin. ♦ Piesa instrumentala independenta scrisa in forma libera. 3. Fig. Operatzie pregatitoare introductiva; ceea ce anuntza preceda sau prepara o actziune sau un eveniment. Va ride ori il va dojeni fiindca amesteca episoade de mascarici pingarind cu giumbushuri preludiul severelor rafuieli. C. PETRESCU A. R. 46.

PRELÚDIU s.n. 1. Piesa instrumentala care are functzia de a introduce de a preceda o lucrare muzicala mai ampla. ♦ Compozitzie muzicala instrumentala de sine statatoare cu un caracter shi o structura foarte variate. 2. (Fig.) Ceea ce preceda pregateshte anuntza un eveniment o actziune un inceput. [Pron. diu. / cf. it. preludio germ. Präludium fr. prélude < lat. prae inainte ludus cantec].

PRELÚDIU s. n. 1. exercitziu muzical pentru acordarea instrumentului sau pentru antrenarea mainilor ori vocii; (p. ext.) improvizatzie muzicala preliminara. 2. parte introductiva a unei compozitzii muzicale. ◊ piesa care preceda o fuga o tocata un coral; prima parte a suitei. ◊ compozitzie muzicala instrumentala independenta cu un caracter shi o structura foarte variate. ◊ lucrare simfonica programatica. 3. ceea ce preceda anuntza (o actziune). (< germ. Präludium it. preludio fr. prélude)

PRELÚDIU ~i n. 1) Succesiune de note cantate de un interpret pentru a lua tonalitatea necesara. 2) Parte introductiva a unei compozitzii muzicale. 3) Piesa instrumentala independenta de forma libera shi de proportzii mici. 4) fig. Actziune care preceda alta actziune anuntzand inceputul ei; actziune preliminara. /<fr. prélude it. preludio germ. Präludium

preludiu n. 1. ceeace se canta sau se executa k pregatire; 2. improvizatziune muzicala; 3. fig. ceeace precede sau prepara ceva: fulgerele sunt preludiul furtunei.

*prelúdiŭ n. (lat. praeludium d. ludus joc lúdere a juca). Actziunea de a preluda. Scurt cintec introductiv in ainte de cintecu principal. Fig. Mica actziune in aintea celeĭ principale: aceshtĭ fiorĭ is preludiile frigurilor tuneteles preludiile furtuniĭ. V. pestref.

prelud sn vz preludiu

preludie sf vz preludiu

prelúdiu [diu pron. dĭu] s. n. art. prelúdiul; pl. prelúdii art. prelúdiile (dii)

prelúdiu s. n. [diu pron. diu] art. prelúdiul; pl. prelúdii art. prelúdiile (sil. dii)

preludiu

preludiu dii.

PRELÚDIU s. v. cuvant introductiv cuvant inainte introducere prefatza.

preludiu s. v. CUVINT INTRODUCTIV. CUVINT INAINTE. INTRODUCERE. PREFATZA.

preludiu (< lat praeludium; it. preludio; fr. prélude; germ. Vorspiel). 1. Scurta improvizatzie* care precede executzia unei piese vocale instrumentale vocalinstrumentale sau oficierea unei ceremonii religioase avand o dubla functzie: aceea de ai „acorda” pe interpretzi prin fixarea tonului de baza [v. intonatzie (I 1)] shi aceea de a crea un „montaj psihologic” propice receptarii mesajului muzical ce urmeaza a fi transmis. Pana in sec. 16 termenul de p. a avut numai aceasta acceptziune. In sec. 17 piesele instr. care in acest context nu aveau o scriitura polif. fugato* erau denumite p. ♦ In serviciul religios protestant intonarea coralului* era precedata de un p. coral (germ. Choralvorspiel) fie improvizat („a preludiu” = a canta liber a improviza) fie consemnat in partitura*; cel din urma utilizand o mare varietate de procedee omofone* shi polif. a conturat p.coral al lui J.S. Bach. 2. Incepand din a doua jumatate a sec. 16 numele a desemnat p. ext. piesa muzicala care prefatzeaza fuga* suita (I 1) cantata* opera* etc. In acest sens p. este sin. cu introducere (2) (entrada entrée* intrada* sau chiar cu uvertura). Spre sfarshitul sec. 17 p. devine numele obishnuit al primei partzi din suita instr. (pentru lauta* clavecin* orch. etc.). In principiu arhitectura p. nu este canonizata el putand adopta forma de lied* bi sau tripartit de sinfonia* it. uvertura fr. etc. P. care preced fugile shi tocatele* de orga sau clavecin ale lui J.S. Bach au de cele mai multe ori forma suita cu evolutzia tonala obishnuita la dominanta* sau la relativa* majora*. 3. Incepand din sec. 19 numele este atribuit printro ext. shi mai larga shi unor piese muzicale de sine statatoare indicand asupra dimensiunilor reduse shi a libertatzii formale a acestora. P. de opera sau de suita pentru orch. capata shi ele o oarecare autonomie putand fi executate shi independent de context; prin emanciparea lor se nashte p. simfonic. P. pentru pian sunt grupate uneori in cicluri (I 1) „construite” pe baza opozitziilor dinamice* de caracter (v. caracter piesa de) etc. dintre piesele componente. In epoca moderna au compus p. (instr. sau simf. independente sau in cicluri) Chopin Debussy Rahmaninov Skribian. In muzica romaneasca: Enescu I. Dumitrescu.

preludiucoral v. preludiu (1).