POSPĂIÁLĂ, pospăieli, s. f. (Rar) Faptul de a pospăi; (concr.) strat subțire dintr-o materie care acoperă un obiect; fig. aparență, spoială, superficialitate. [Pr.: -pă-ia-] – Pospăi + suf. -eală.

pospăială sf [At: HASDEU, ap. TDRG / P: ~pă-ia~ / Pl: ~ieli / E: pospăi² + -eală] 1 (Îrg) Acoperire cu un strat subțire, fin, superficial. 2 (Îrg; pex; ccr) Înveliș sau strat subțire, fin, care acoperă un obiect. 3 (Fig) Aparență înșelătoare care ascunde sau încearcă să ascundă superficialitatea reală. 4 (Pex; ccr) Lucru făcut, învățat etc. în mod superficial pentru a salva aparențele Si: spoială, superficialitate. 5 (Reg) Boală la oi nedefinită mai îndeaproape.

POSPĂIÁLĂ, pospăieli, s. f. Faptul de a pospăi; (concr.) înveliș sau strat subțire dintr-o materie care acoperă un obiect; fig. lustru înșelător, aparență, spoială, superficialitate. [Pr.: -pă-ia-] – Pospăi + suf. -eală.

POSPĂIÁLĂ, pospăieli, s. f. Faptul de a pospai; (concretizat) strat subțire dintr-o materie care acoperă un obiect; fig. lustru înșelător, aparență, spoială. Trebuie să înțelegi farmecul acestui București, așa cum se afla înainte de pospăiala lui de modernizare și de occidentalizare. C. PETRESCU, C. V. 76. Omul cel lipsit de orice pospăială literară. HASDEU, la TDRG.

POSPĂIÁLĂ ~iéli f. 1) v. A POSPĂI și A SE POSPĂI. 2) fig. Strălucire aparentă (fizică sau spirituală) ce produce o impresie înșelătoare; spoială; poleială; lustru. /a (se) pospăi + suf. ~eală

pospăĭálă f., pl. elĭ. Strat supțire de praf presărat. Fig. Spoĭală, lustru înșelător: o pospăĭală de cultură.

pospăeală f. 1. starea lucrului pospăit; 2. fig. lustru, superficialitate.

pospăiálă (rar) s. f., g.-d. art. pospăiélii; pl. pospăiéli

pospăiálă s. f., g.-d. art. pospăiélii; pl. pospăiéli

pospăială

pospăială, -ieli.

POSPĂIÁLĂ s. v. lustru.

pospăială s. v. LUSTRU.