podeț¹ [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 312/1 / Pl: (1-7) ~e (8-9) ~i / E: pod¹ + -eț] 1-2 sn (Pop; șhp) Pod¹ (1) (mai mic) la șură, la grajd etc. unde, de obicei, se păstrează fânul Si: (reg) podei (1-2), poduț² (1-2). 3 sn (Spc) Parte a podului¹ (2) de pe capetele ieșite în afară ale grinzilor Si: (reg) podeață (1), poduț (7). 4-7 sn (Șhp) Pod¹ (2,15) mic Si: podișcă (1-4), poduleț (1-4), (pop) poduț² (3-6), poduțel (1-4), (îrg) podeci (1-4), podișor (1-4), podușcă¹ (4-7), (înv) podenci (1-4), (reg) podeag (1-4), podici (1-4), podiș (3-6), podiț (1-4), poduc (1-4), podurel (1-4). 8 sm (Spc) Construcție ca un pod¹ (15) mic amenajată transversal peste șanțul unei șosele și pe care se pătrunde din șosea în curtea unei case țărănești Si: podișcă (5), poduleț (5), (pop) poduțel (5), (îrg) podeci (5), podișor (5), (înv) podenci (5), (reg) podeag (5), podici (5), podiș (7), poduc (5), podurel (5), podușcă¹ (8), poduț² (8). 9 sm (Olt) Tindă.

podeț² sn [At: DLR / Pl: (1) ~i, (2) ~e / E: pod² + -eț] 1 sm (Iht; reg) Scobar¹ (1) (Chondrostoma nasus). 2 sn (Reg) Bucată de sfoară fară cârlige a priponului de pescuit Si: (reg) sterp. corectată

PODÉȚ, podețe, s. n. Diminutiv al lui pod; pod de dimensiuni mici peste o apă mică, peste un șanț etc. Stejarii cei rupți sînt podețe pe rîuri. EMINESCU, O. IV 157. La un podeț se întîlnește c-o nuntă. ȘEZ. IV 1. Frunză verde stuh de baltă La podețul cel de piatră Streinei îs fără tată. SEVASTOS, C. 9. ♦ Scîndură sau pod mic așezat peste șanțul unei șosele, pentru a servi ca trecătoare; podișcă. Pe vremea aceea Calea Moșilor avea încă șanțuri și podețe. PAS, Z. I 139. Se opri pe podețul dinaintea porții și salută. REBREANU, R. I 76. – Pl. și: podețuri (SADOVEANU, E. 114).

podeț n. pod mic.

podéț n., pl. e (d. pod). Pod mic.

podéț s. n., pl. podéțe

podéț s. n., pl. podéțe

podeț, -țe.

PODÉȚ s. podișcă.

PODÉȚ s. v. pod, scobar.

PODEȚ s. podișcă.

podeț s. v. POD. SCOBAR.