POCNÍRE s. f. Acțiunea de a pocni. [Var.: pocăníre s. f.] – V. pocni.

pocnire sf [At: DRLU / V: (înv) ~cmire / Pl: ~ri / E: pocni] 1 Producere a unui zgomot caracteristic prin lovire, batere, apăsare Si: plesnire, trosnire, (pop) pocneală (1), pocnit¹ (1). 2 Lovire scurtă și puternică în ceva sau în cineva Si: (pop) pocnit¹ (2). 3 Producere a unui zgomot caracteristic prin trântirea ușilor sau a ferestrelor una de alta Si: (pop) pocnit¹ (3). 4 Producere a unui zomot caracteristic în urma exploziei, a descărcării unei arme etc. Si: (pop) pocnit¹ (4). 5 (Fig) Izbucnire neașteptată Si: (pop) pocnit¹ (5). 6 Producere a unui zgomot caracteristic în urma arderii Si: (pop) pocnit¹ (6). 7 Trosnire a oaselor, a încheieturilor Si: (pop) pocnit¹ (7). 8 Zvâcnire a tâmplelor Si: (pop) pocnit¹ (8). 9-10 (Crăpare sau) spargere violentă și de obicei cu zgomot, la presiune interioară, apăsare, lovire Si: (pop) pocnit¹ (9-10). 11 (Spc) Fisurare. 12 Desfacere bruscă a mugurilor Si: (pop) pocnit¹ (11). 13 Rupere prin întindere, solicitare prea mare Si: (pop) pocnit¹ (12).

POCNÍRE, pocniri, s. f. Acțiunea de a pocni. [Var.: pocăníre s. f.] – V. pocni.

pocmire sf vz pocnire

pocníre s. f., g.-d. art. pocnírii

pocníre s. f., g.-d. pocnírii; pl. pocníri

pocăníre (reg.) s. f., g.-d. art. pocănírii; pl. pocăníri

pocăníre s. f., g.-d. art. pocănírii; pl. pocăníri

POCNÍRE s. 1. v. plesnire. 2. v. spargere.

POCNIRE s. 1. plesnire, trosnire. (~ din bici.) 2. ciobire, ciobit, ciocnire, crăpare, crăpat, fisurare, fisurat, plesnire, plesnit, spargere, spart. (~ a unui vas.)