POÁRCĂ, poarce, s. f. 1. (Pop.) Scroafă. 2. Joc de copii, la care unul dintre jucători, numit porcar, împinge cu un băț spre o groapă o minge, o bilă etc., în timp ce ceilalți jucători încearcă să-i oprească trecerea; p. ext. minge, bilă etc. cu care se joacă acest joc. ◊ Expr. A bate poarca = a juca jocul descris mai sus. – Lat. porca.

poarcă¹ sf [At: DRLU / Pl: ~rce / E: lat parca] 1 (Zlg; pop) Scroafă. 2 (art; șîcs de-a ~ca) Joc de copii la care unul dintre jucători, numit porcar, împinge cu un baston o minge, o bilă, un os etc. spre o groapă, în timp ce ceilalți jucători caută să împiedice cu bastoanele trecerea. 3 (Pex) Minge, bilă, os etc. folosite la poarcă (2). 4 (Îe) A bate ~ca A juca poarca (2). 5 (Arg; îae) A trage chiulul de la școală. 6 (Olt) Vrană la butoi. corectată

poarcă² sf [At: CV 1951, nr. 1, 37 / Pl: ~rce / E: cf pearcă] (Mun) Pălărie sau căciulă uzată.

POÁRCĂ, poarce, s. f. 1. (Pop.) Scroafă. 2. Joc de copii, la care unul dintre jucători, numit porcar, împinge cu un băț spre o groapă o minge, o bilă etc., în timp ce ceilalți jucători încearcă să-i oprească trecerea; p. ext. minge, bilă etc. cu care se joacă ◊ Expr. A bate poarca = a juca jocul descris mai sus. – Lat. porca.

POÁRCĂ, (1) poarce, s. f. 1. Scroafă. 2. Numele unui joc de copii, în care aceștia, așezați în cerc, se străduiesc să împiedice cu ajutorul unor bastoane introducerea de către unul dintre jucători a unei mingi (a unei bile, a unui os sau a altui obiect de formă aproximativ sferică) în groapa din mijlocul cercului; mingea, bila sau obiectul cu care se joacă. Se jucaseră cu arșice, ori bătuseră poarca pe maidan. CAMIL PETRESCU O. II 50. Te știu că nu ești om bătrîn, că ne jucam acu cîțiva ani poarca amîndoi. La TDRG. O tuleam la poarcă, la arșice și la zmeu. DELAVRANCEA, H. T. 108.

POÁRCĂ ~ce f. 1) pop. Femelă a porcului (sau a mistrețului); scroafă. 2) la sing. Joc de copii la care participă mai mulți jucători așezați în cerc, dintre care unul, numit porcar, se străduiește să împingă cu bățul un obiect (os, ciot, minge etc.) într-o gropiță, numită goger, iar ceilalți se străduiesc să-l împiedice. A se juca de-a ~ca. 3) Obiect care se folosește la acest joc. /<lat. porca

poarcă f. 1. scroafă; 2. vrana unei butii (se aude în Gorj); 3. (de-a), un joc de copii în care unul din jucători (numit porcar) împinge cu un băț într’o gaură (numită ciur) un os măricel (numit poarca), pe când ceilalți jucători apără cu bețe gura gaurei. [Lat. PORCA].

poárcă f., pl. e (lat. pŏrca, it. pv. cat. pg. porca, sp. puerca). Scroafă (Rar). Vrană (Gorj). Un joc în care un băĭat (porcaru) împinge cu prăjina orĭ cu cĭomagu o minge orĭ alt-ceva spre o groapă (la jir), ĭar ceĭlalțĭ, care aŭ fie-care cîte o groapă, în care țin vîrfu cĭomaguluĭ, caută să-l împedece. (Dacă porcaru ocupă cu vîrfu cĭomaguluĭ o groapă vacantă, rămîne porcar cel care șĭ-a perdut groapa. Tot așa, dacă porcaru reușește să ducă poarca în groapa centrală, îĭ ĭa altu rîndu).

poárcă (pop.) s. f., g.-d. art. poárcei; (scroafe) pl. poárce

poárcă s. f., g.-d. art. poárcei; (scroafe) pl. poárce

de-a poárca (pop.) loc. adv.

de-a poárca loc. adv.

POÁRCĂ s. v. purcea, scroafă.

poarcă s. v. PURCEA. SCROAFĂ.

poárcă², poárce, s.f. (reg.) pălărie sau căciulă uzată.