10 definiții pentru plinătate
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
PLINĂTÁTE s. f. Calitatea de a fi deplin, întreg; integritate, totalitate, plenitudine. – Plin + suf. -ătate.
PLINĂTÁTE s. f. Calitatea de a fi deplin, întreg; integritate, totalitate, plenitudine. – Plin + suf. -ătate.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
plinătate sfs [At: BARCIANU / V: (înv) plinit~ / E: plin + -ătate] 1 Calitate, stare a ceea ce este deplin, complet, întreg. 2 Cel mai înalt, cel mai complet, cel mai amplu stadiu de dezvoltare Si: deplinătate, plenitudine, (înv) plinăciune, plineală.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PLINĂTÁTE s. f. Calitatea de a fi deplin, întreg, îmbelșugat; plenitudine. Capacitatea remarcabilă a lui I. L. Caragiale de a folosi cuvîntul apare în toată plinătatea ei în construirea eroilor din piesele și proza sa. L. ROM. 1953, nr. 1, 52.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PLINĂTÁTE f. Caracter deplin; plenitudine; deplinătate. /plin + suf. ~ătate
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
plinătáte f. (d. plin saŭ lat. plénitas, -átis). Calitatea de a fi plin.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
plinitate sf vz plinătate
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
plinătáte s. f., g.-d. art. plinătắții
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
plinătáte s. f., g.-d. art. plinătății
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
PLINĂTÁTE s. v. desăvârșire.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
PLINĂTATE s. deplinătate, desăvîrșire, plenitudine, (înv.) plinăciune, plineală. (Sentiment de ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
| substantiv feminin (F117) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
plinătatesubstantiv feminin
- 1. Calitatea de a fi deplin, întreg. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Capacitatea remarcabilă a lui I. L. Caragiale de a folosi cuvîntul apare în toată plinătatea ei în construirea eroilor din piesele și proza sa. L. ROM. 1953, nr. 1, 52. DLRLC
-
etimologie:
- Plin + sufix -ătate. DEX '98 DEX '09
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.