platitudine sf [At: HELIADE, O. II, 80 / Pl: ~ni / E: fr platitude] 1 Lipsă de expresivitate a unei creații artistice sau literare, a stilului etc. 2 Însușire a unui lucru de a fi banal, șters Si: banalitate. 3 Mediocritate. 4 (Ccr; mpl) Vorbă, idee, operă etc. banală. 5 (Frr) Slugărnicie. 6 (Frr) Josnicie.

PLATITÚDINE, (2) platitudini, s. f. 1. Faptul de a fi plat (2); banalitate, mediocritate. Îi cîntărise pe toți. Îi găsise insignifianți și de o jalnică platitudine. C. PETRESCU, V. 15. 2. (Concretizat) Vorbă banală, anostă; idee plată. După atîta experiență pe care au făcut-o muncitorii, declamările «Patriei» rămîn simple platitudini, ba încă rău întrebuințate. IONESCU-RION, C. 33. Întrebuințez și eu niște platitudini platonice scoase de curînd iar la modă. CARAGIALE, O. III 244.

PLATITÚDINE s.f. Banalitate, mediocritate; (la pl.) vorbe banale, idei plate. [Cf. fr. platitude].

PLATITÚDINE s. f. banalitate, mediocritate; vorbă, idee banală. (< fr. platitude)

PLATITÚDINE ~i f. 1) Caracter plat; lipsă de originalitate; banalitate. 2) Vorbă sau idee plată. /<fr. platitude

platitudine f. caracterul celor vulgare în sentimente, în producțiune, în conversațiune, în purtare.

*platitúdine f. (fr. platitude, d. plat, plat). Defectu de a fi plat: platitudinea unor poeziĭ. Act plat, vorbă plată, lingușire înjositoare: a zice, a face platitudinĭ.

platitúdine s. f., g.-d. art. platitúdinii; (vorbe, idei) pl. platitúdini

platitúdine s. f., g.-d. art. platitúdinii; (vorbe, idei) pl. platitúdini

PLATITÚDINE s. banalitate, prozaism, loc comun, (livr.) truism, (fig.) proză. (A spus o ~.)

PLATITUDINE s. banalitate, prozaism, loc comun, (livr.) truism, (fig.) proză. (A spus o ~.)