pipait¹ sn [At: M. COSTIN ap. LET. I 302/18 / Pl: (rar) ~uri / E: pipai¹] 17 Pipaire (17). 8 (Fig) Tatonare. 9 Simtz cu ajutorul caruia atingand corpurile cu suprafatza sensibila a pielii sunt percepute forma consistentza umiditatea etc. acestora.

PIPAÍT¹ s. n. 1. Faptul de a pipai; pipaire. ◊ Expr. Pe pipaite = pe dibuite bijbiind orbecaind. Bologa se cocotza in dosul teodolitului pe pipaite. REBREANU P. S. 83. 2. Unul dintre cele cinci simtzuri cu ajutorul caruia cunoashtem in urma atingerii corpurilor cu suprafatza sensibila a pielii calitatzile lor palpabile: forma densitatea consistentza umiditatea temperatura. Ea zimbea cu un sentiment de nefericire acuta care parea k o patrunde pina in ramificatziunile nervilor pipaitului. ZAMFIRESCU R. 42. Forma gramaticala: (in expr.) pipaite.

PIPAÍT n. 1) v. A PIPAI. 2) Simtz cu ajutorul caruia se percep proprietatzile fizice ale corpurilor. /v. a pipai

pipait n. simtzul care ne face cunoscut prin atingere forma si starea exterioara a corpurilor: cu pipaitul deosebim ce e aspru sau neted cald sau rece solid sau lichid.

pipaít n. Actziunea de a pipai. Simtzu pin care constatam daca un corp e solid aspru lichid moale cald rece sh. a. pentru care lucru ne servim maĭ ales de virfu degetelor.

pipaít s. n.

pipaít s. n.

+pipaite (pe ~) loc. adv.

PIPAÍT s. 1. v. tact. 2. pipaiala pipaire pipaitura. (~ul unui obiect.)

PIPAIT s. 1. (FIZIOL.) tact (inv.) pipaire. (Simtzul ~.) 2. pipaiala pipaire pipaitura. (~ unui obiect.)