PIÉDIN, piedine, s. n. Totalitatea firelor de urzeală de la capătul unei pânze, care rămân nețesute și se taie când pânza este scoasă de pe războiul de țesut. – Lat. *pedinus.

piedin sn [At: CLEMENS, ap. DLR / Pl: ~ne / E: ml *pedinus] (Pop) Totalitate a firelor de urzeală de la capătul pânzei, care rămân nețesute și care se taie când se scoate pânza din război Si: (pop) uruior.

PIÉDIN, piedine, s. n. (Pop.) Totalitatea firelor de urzeală de la capătul unei pânze, care rămân nețesute și se taie când pânza este scoasă de pe războiul de țesut. – Lat. *pedinus.

PIEDÍN ~e n. Totalitate a firelor de urzeală care rămân pe stative după tăierea pânzei; uruioc. /<lat. pedinus

pĭédin n., pl. e (alb. pedim, cĭucure, saŭ lat. *pĕdinus, d. pes, pĕdis, picĭor). Vest. Frîmbie, uriĭoc, fire rămase nețesute la capătu uneĭ stofe.

piédin (pie-) s. n., pl. piédine

piédin s. n. (sil. pie-), pl. piédine

PIÉDIN s. (TEXT.) (pop.) uruioc, (prin Transilv.) babă, (Ban.) ureznic. (~ la o pânză țesută.)

PIEDIN s. (TEXT.) (pop.) uruioc, (prin Transilv.) babă, (Ban.) ureznic. (~ la o pînză țesută.)

piédin (-ni), s. m. – Primele fire de urzeală nețesute. – Var. piedin, s. n., chiedin. Mr., megl. piadin. Lat. *pĕdĭnus, de la pĕdem (Candrea, Conv. Lit., XXXVIII, 881-5; Pușcariu 1307; Candrea-Dens., 1378; REW 6354), cf. it. pedano, pedene, penero, sicil. pédinu. Alb. pedim pare să provină din rom. (Jokl, RF, II, 246).