pițărău sm [At: REV. CRIT. II, 164 / V: (reg) bijă~, biză~, bizăreu, ~țar~, ~țareu, ~reu, ~țer~, ~țereu, pizără, pizăr~, pizăreu, pizereu / Pl: ~ăi / E: ns cf rom pițăra, alb picërr, „mic de statură”, „copil”] 1 (Reg) Obicei de a umbla cu colindul în ajunul Crăciunului. 2 (Reg; pex) Colind. 3 (Reg; îlv) A merge (sau a umbla etc.) în ~ăi (sau cu ~ăii) A colinda. 4 (Reg) Colac, covrig sau altă răsplată care se dă colindătorilor sau oamenilor săraci Si: (pop) colindeț, (reg) pițărel. 5 (Reg) Băț de colindător făcut dintr-o creangă descojită și împodobită cu flori. 6 (Pop) Colindător.

PIȚĂRẮU, pițărăi, s. m. (Regional) 1. Copil care umblă cu colindul (împreună cu alții) în ajunul crăciunului; colindător. 2. Colac, cozonac sau covrig care se dă colindătorilor; colindeț. Mulți sînt și pițărăii – nume ce-l poartă... colacii pe cari cetașii îi dobîndesc în schimbul urării lor. PAMFILE, CR. 9. 3. Băț de colindător făcut dintr-o creangă de alun descojită și înflorată.

PIȚĂRẮU, pițărăi, s. m. (Reg.) 1. Copil care umblă cu colindul în ajunul crăciunului; colindător. 2. Colac, cozonac sau covrig care se dă colindătorilor; colindeț. 3. Băț de colindător făcut dintr-o creangă de alun, descojită și înflorată. – Comp. magh. pityergő.^[1]

pițărắŭ, V. pizărăŭ.

pițarău sm vz pițărău

pițareu sm vz pițărău

pițăreu sm vz pițărău

pițerău sm vz pițărău

pițereu sm vz pițărău

pizără sm vz pițărău

pizărău sm vz pițărău

pizăreu sm vz pițărău

pizereu sm vz pițărău

pițărei m. pl. Tr. V. pizărei.

pizără f. Tr. un fel de sorcovă. [Origină necunoscută].

pízără f., pl. ere. Trans. Sorcovă (cu care acolo se urează în ajunu Crăcĭunuluĭ).

pizărắŭ m. (d. pizără). Trans. Pl. Băĭețĭ care umblă cu pizăra, colindătorĭ (în ajunu Crăcĭunuluĭ). – Și pițărăŭ. În Gorj pițărăŭ, m., colăcel de dat copiilor.

PIȚĂRĂU s. v. colind, colindare, colindat, colindător, colindeț, urător.

pițărău s. v. COLIND. COLINDARE. COLINDAT. COLINDĂTOR. COLINDEȚ. URĂTOR.

pițărắu, pițărắi, s.m. (reg.) 1. obiceiul de a umbla cu colindul de Crăciun; colind. 2. colac, covrig, colindeț, pițărel (dat colindătorilor). 3. băț de colindător. 4. (pop.) colindător.

pizără, pizăre, s.f. (reg.) sorcovă.

pițărăi (pizari), copiii care colindă în ajun de Crăciun și de Anul nou, obicei răspândit în V țării (Banat, Oltenia, Transilvania). Textul generalizat cu unele mici variații, conține vestirea sărbătorii, urări de belșug și sănătate și cerere directă de daruri (nuci, alune, mere etc.). Versurile sunt scandate într-o anumită ritmică și sunt adesea presărate cu cuvinte hazlii. Copiii poartă bețișoare – pe alocuri numite „colinde” – cu care lovesc ușor ușile casei și grajdului sau scormonesc în cărbuni. Obiceiul se aseamănă cu urările romane (Du Cange): „Bună ziua lui Ajun/ Că-i mai bună-a lui Crăciun/ Că-i cu miei/ Cu purcei/ Merg copiii după ei [...] Dă-ne nuci/ Că-s dulci [...]”.