PEȘCHÉȘ, peșcheșuri, s. n. 1. (Înv., pop. și fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva peșcheș (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dușmanului. 2. Spec. Dar anual, în bani sau în natură, pe care domnii Țărilor Române îl ofereau Porții Otomane (împreună cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii Țărilor Române sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (înv.) peșchíș s. n.] – Din tc. peșkeș.

peșcheș sn [At: SIMION DASC., LET. 23 / V: (înv) ~șchiș / Pl: ~uri / E: tc peșkeș] 1 (Îvp; fam) Plocon. 2-3 (Fam; îe) A da (sau a duce) pe cineva ~ (cuiva) (A preda sau) a duce pe cineva prins, legat. 4 (Îae) A preda pe cineva dușmanului. 5 (Spc) Dar anual, în bani sau în natură, pe care domnii țărilor române îl ofereau Porții Otomane împreună cu haraciul. 6 (Pex) Haraci. 7 (Lpl) Bunuri din care se compunea acest dar. 8 Dar oferit de domnii țărilor române sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului Si: bairamalâc.

PEȘCHÉȘ, peșcheșuri, s. n. 1. (Înv., pop. și fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva peșcheș (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dușmanului. 2. Spec. Dar anual, în bani sau în natură, pe care domnii țărilor române îl ofereau Porții Otomane (împreună cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii țărilor române sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (înv.) peșchíș s. n.] – Din tc. peșkeș.

PEȘCHÉȘ, peșcheșuri, s. n. (Învechit) 1. Tribut (în bani sau în natură) pe care-l plăteau țările rbmînești turcilor; haraci. Se duc dăbilarii și adună de la oameni, cu îngăduința lui vodă, peșcheșuri sultanatului. SADOVEANU, N. P. 138. Turcii vin grămadă, claie, Capul tău să mi ți-l taie Și să-l ducă pe tipsie De peșcheș la-mpărăție. ALECSANDRI, P. P. 125. 2. Plocon, dar, cadou. Sub regele Carol țara a fost dată peșcheș Germaniei. COCEA, P. 26. Ce? sînt eu măcar potropop ca să mă înădușe gîștile, curcanii și fel de fel de peșcheșuri. HOGAȘ, H. 33. Adus-ai vrun peșcheș? – Ba nu... n-am știut că-i plac peșcheșurile. ALECSANDRI, T. I 212. – Variantă: peșchíș (CREANGĂ, P. 46) s. n.

PEȘCHÉȘ ~uri n. ist. 1) Dar în bani sau în natură oferit de domnitor Porții Otomane. 2) fam. Obiect dăruit cu o anumită ocazie; dar; cadou. /<turc. peșkeș

PEȘCHEȘ s.n. (Mold., ȚR) Plocon, dar, cadou. A: Dintr-acele bucate Constantin-Vodă au trimis și peșcheș cumătrului său. M. COSTIN. Peșcheșul cel orînduit al măriei sale lui Ștefan-Vodă s-au dat la toată Poarta veziriului dupe obiceaiu, iar peșcheșul Porții împăratului s-au dat la Odriiu. IM 1754, 143^r. B: Peșcheșul cel orînduit al lui Ștefan-Vodă s-au dat la toată poarta veziriului după obiceaiu. IM 1730, 202^r. Și să găti și luînd peșcheșurile care îi didese Albu-Hasim și purcease și să duse la Bagdat. H 1779², 84^r. Etimologie: tc. peșkeș. Cf. p l o c o n.

peșcheș n. 1. dar către Poartă (V. haraciu); 2. dar în genere: să ducă capul pe tipsie peșcheș la Împărăție POP. 3. plocon: era să aducă peșcheș 40 de căpățâni de zahăr AL.; 4. (ironic) prezent: polițaiul dase revoltanții peșcheș procurorului AL. [Turc. PEŠKEŠ].

peșchéș n., pl. urĭ și e (turc. peșkeș, -kiș, peșcheș, d. pers. piškeš, care ĭa în ainte; ngr. peskési, alb. sîrb. bg. peškeš). Vechĭ. Dar, cadoŭ, plocon, maĭ ales vorbind de cel oferit ca omagiŭ Turcilor de Țara Românească și Moldova (V. haracĭ). Baĭramlîc. Cadoŭ unuĭ superior saŭ unuĭ egal (V. bacșiș). Azĭ. Iron. Plocon: un tîlhar legat trimes peșcheș polițiiĭ.

peșchiș sm vz peșcheș

peșchéș (înv., pop., fam.) s. n., pl. peșchéșuri

peșchéș s. n., pl. peșchéșuri

peșcheș, -uri.

PEȘCHÉȘ s. v. atenție, cadou, dar, haraci, surpriză, tribut.

peșcheș s. v. ATENȚIE. CADOU. DAR. HARACI. SURPRIZĂ. TRIBUT.

peșchéș (peșchéșuri), s. n. – 1. Plocon, dar, cadou. – 2. Tribut datorat sultanului în chip de dar. – Mr. piskeșe, megl. pișcheș. Tc. (per.) peșkeș (Șeineanu, II, 292; Loebel 76; Roesler 601; Lokotsch 1663), cf. ngr. πεσϰέσι, alb. peškeš, bg., sb. piškeš.

peșcheș, peșcheșuri s. n. (pop.) 1. plocon, dar, cadou. 2. mită.

a da (pe cineva) peșcheș expr. a preda (pe cineva) prins; a preda (pe cineva) dușmanului.

a duce peșcheș expr. v. a da mită.