PALATÁL A palatali e adj. 1. (Anat.) Relativ la palat¹ care apartzine palatului¹ din regiunea palatului¹ palatin². 2. (Fon.) Care se produce in regiunea palatului¹; spec. (despre sunete) care se articuleaza prin atingerea sau apropierea limbii de bolta palatina. ♦ (Substantivat f.) Sunet articulat prin atingerea sau apropierea limbii de bolta palatina. ♦ Care contzine sunete a caror articulatzie se face in regiunea palatului¹. ♦ (Despre timbrul sunetelor) Care este propriu sunetelor articulate in regiunea palatului¹. Din fr. palatal.

palatal ~a a [At: BARCIANU / Pl: ~i ~e / E: fr palatal] 13 (Atm) Relativ la palat² (13) Si: palatin¹ (13). 46 Care apartzine palatului² (13) Si: palatin¹ (46). 7 Din regiunea palatului² Si: palatin¹ (7). 8 (Fon) Care se produce in regiunea palatului² Si: palatin¹ (8) (inv) palatinal¹ (1). 9 (Spc; d. sunete) Care se articuleaza prin atingerea sau prin apropierea dosului limbii de palat² Si: palatin¹ (9) (inv) palatinal¹ (2). 10 Care contzine sunete a caror articulatzie se face in regiunea palatului² Si: palatin¹ (10) (inv) palatinal¹ (3). 11 (D. timbrul sunetelor) Care este propriu sunetelor articulate in regiunea palatului² Si: palatin¹ (11) (inv) palatinal¹ (4).

PALATÁL A palatali e adj. 1. (Anat.) Relativ la palat¹ care apartzine palatului¹ din regiunea palatului¹ palatin². 2. (Fon.) Care se produce in regiunea palatului¹; spec. (despre sunete) care se articuleaza prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerulgurii. ♦ (Substantivat f.) Sunet articulat prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerulgurii. ♦ Care contzine sunete a caror articulatzie se face in regiunea palatului¹. ♦ (Despre timbrul sunetelor) Care este propriu sunetelor articulate in regiunea palatului¹. Din fr. palatal.

PALATÁL A palatali e adj. (Despre sunete) Articulat prin atingerea sau apropierea limbii de cerul gurii. Sunet palatal. «E» este o vocala palatala. ◊ (Substantivat) Palatalele se articuleaza in regiunea palatului dur.

PALATÁL A adj. Care apartzine palatului din regiunea palatului; palatin. // adj. s.f. (Sunet) articulat in regiunea palatului. [< fr. palatal].

PALATÁL A adj. 1. din regiunea palatului; palatin². 2. consoana ~a (shi s. f.) = consoana care se pronuntza prin apropierea sau atingerea partzii de jos a limbii de palat. (< fr. palatal)

PALATÁL ~a (~i ~e) 1) Care tzine de palat; propriu palatului. 3) shi substantival (despre sunete ale vorbirii) Care se articuleaza in regiunea palatului. /<fr. palatal

palatal a. se zice de consoanele rostite lovind cerul gurii cu limba: palatale sunt c (ce ci) g (ge gi) j.

*palatál a adj. (d. palat 2; fr. palatal). Al ceruluĭ guriĭ al palatuluĭ. Gram. Pronuntzat pin izbirea limbiĭ de ceru guriĭ vorbind de vocale shi consonante k e i k c g in incinge shi k sh j ñ. S. f. O vocala saŭ o consonanta palatala. Adv. Pin ajutoru palatuluĭ: a pronuntza palatal. V. africat.

palatál adj. m. pl. palatáli; f. palatála pl. palatále

palatál adj. m. pl. palatáli; f. sg. palatála pl. palatále

palatála s. f. g.d. art. palatálei; pl. palatále

PALATÁL adj. 1. v. palatin. 2. (FON.) (inv.) palatinal. (Sunet ~.)

PALATAL adj. 1. (ANAT.) palatin. (Regiunea ~.) 2. (FON.) (inv.) palatinal. (Sunet ~.)

PALATÁL A adj. (< fr. palatal): in sintagmele consoana palatala sunet palatal shi vocala palatala (v.).