PALATÍN¹ palatini s. m. (in Evul Mediu in Europa Apuseana) Titlu dat unui mare demnitar care indeplinea anumite functzii la curtea sau la palatul unui rege sau al unui mare senior; principe posesor al unui palatinat; reprezentant al imparatzilor germani pe langa curtea vasalilor acestora; vicerege in Ungaria medievala; titlu purtat de guvernatorul unei provincii in Polonia medievala; persoana care avea unul dintre aceste titluri. ♦ (Adjectival) Care apartzine unui palatin1 sau unui palatinat privitor la un palatin1 sau la un palatinat. Din lat. paltinus it. palatino fr. palatin.

PALATÍN² A palatini e adj. (Anat.) Palatal (1). Din fr. palatin.

palatin² ~a [At: SHINCAI HR. I 390/37 / Pl: ~i ~e / E: fr palatin] 1 sm Titlu dat in oranduirea feudala unui mare demnitar care indeplinea anumite functzii la curtea sau la palatul¹ unui mare senior. 2 sm Principe posesor al unui palatinat. 3 sm Guvernator al unei provincii in Germania sau in Polonia. 4 sm Vicerege in Ungaria. 58 sm Persoana care avea titlul de palatin (14). 912 a Care apartzine unui palatin² (58). 1316 a Privitor la un palatin² (58). 17 a Care tzine de un palatinat (5). 1819 sn a (Rasa de porci) originara din palatinatul Podoliei cu greutate mare Si: podolian.

PALATIN² A palatini e adj. (Anat.) Palatal. Din fr. palatin.

PALATIN¹ palatini s. m. Titlu dat in evul mediu in Europa unui mare demnitar care indeplinea anumite functzii la curte sau la palatul unui rege sau al unui mare senior; principe posesor al unui palatinat; guvernator al unei provincii in Germania sau in Polonia medievala; vicerege in Ungaria medievala; persoana care avea unul dintre aceste titluri. ♦ (Adjectival) Care apartzine unui palatin¹ sau unui palatinat privitor la un palatin¹ sau la un palatinat. Din lat. palatinus it. palatino fr. palatin.

PALATÍN¹ palatini s. m. Mare demnitar in sistemul feudal apusean de obicei guvernator al unei provincii. Carol vazuse pre palatinul Stanislav Leshcinski cind i fusese trimis deputat de confederatzia Varshoviei. Junele palatin placu cuceritorului shved. NEGRUZZI S. I 177. [Tirgul] are inca o gradina cu un palat mare impodobit cu tot felul de flori shi copaci... a grafului Alfred de Potoski unul din cei mai bogatzi palatini leshashti. KOGALNICEANU S. 7.

PALATÍN² A palatini e adj. Al ceruluigurii al palatului¹. Val palatin. ▭ Cavitatea nazala este despartzita de cea bucala printrun perete osos format din oasele palatine continuate cu valul palatului. ANATOMIA 67.

PALATÍN s.m. Mare demnitar la palatul regilor in evul mediu. ♦ Guvernator al unei provincii. V. paladin. [< lat. palatinus].

PALATÍN A adj. Al cerului gurii al palatului; palatal. [< fr. palatin].

PALATÍN¹ I. s. m. mare demnitar la palatul regilor in evul mediu. ◊ guvernator al unei provincii. II. adj. referitor la palatin¹ (I) sau la palatinat. (< fr. palatin lat. palatinus)

PALATÍN² A adj. referitor la cerul gurii din regiunea palatului; palatal. ◊ (s. n.) os pereche in portziunea posterioara a fetzei la formarea palatului dur. (< fr. palatin)

PALATÍN¹ ~i m. (in evul mediu; folosit shi k titlu pe langa numele respectiv) Mare demnitar (de obicei la curtea unui rege sau a unui mare senior). /<fr. palatin

PALATÍN² ~a (~i ~e) v. PALATAL. ◊ Bolta ~a cerul gurii. /<fr. palatin

PALATÍN³ ~a (~i ~e) Care tzine de palatin sau de palatinat; propriu palatinului sau palatinatului. /<fr. palatin

palatin m. 1. vicerege in Ungaria; 2. guvernator de provincie in Polonia: o curte ’mparateasca de neaoshi palatini AL.; ║ a. 1. ce tzine de un palatin: in casa palatina AL.; 2. ce tzine de Palatinat: trupe palatine.

1) *palatín a adj. (lat. palatinus d. palatium palat. V. paladin). De la palatu imparatzilor romanĭ: garda palatina. Care avea vreun oficiŭ la palatu suveranuluĭ vorbind de senioriĭ din evu mediŭ shi maĭ in coace: contziĭ palatinĭ aĭ Angliiĭ. Dela palatu luĭ Carol cel Mare: shcoala palatina. Din Palatinat (numele a doŭa state din vechĭu imperiu germanic): contele palatin al Rinuluĭ electoru palatin o principesa palatina (femeĭe saŭ fiĭk de conte saŭ de elector palatin). S. m. Vicerege al Ungariiĭ odinioara. Guvernator al uneĭ provinciĭ in regatu Poloniiĭ. Locuitor din Palatinat. Palatina s. f. Blana care femeile o poarta pe umerĭ (dupa moda principeseĭ palatine [Carlota Elisabeta a Bavariiĭ a doŭa nevasta a duceluĭ de Orléans] la 1676).

2) *palatín a adj. (fr. palatin d. lat. palatum ceru guriĭ). Anat. Al ceruluĭ guriĭ al palatuluĭ: bolta palatina.

palatín¹ adj. m. pl. palatíni; f. palatína pl. palatíne

palatín² s. m. pl. palatíni

palatín (anat. ist.) adj. m. s. m. pl. palatíni; f. sg. palatína pl. palatíne

PALATÍN adj. (ANAT.) palatal. (Regiunea ~.)

PALATIN adj. (ANAT.) palatal. (Regiunea ~.)

PALATÍN² (< fr.; {s} lat. palatum „cerul gurii”) adj. Care apartzine palatului¹. ◊ Bolta p. = bolta. ◊ Val p. = portziune musculara care continua in partea posterioara a cavitatzii bucale bolta p. shi care se termina cu o prelungire numita uvula. ◊ Os. p. = os pereche care completeaza partea posterioara a palatului. ◊ Apofiza p. = una dintre apofizele maxilarului superior.

PALATÍN³ (< fr.) s. m. Rasa de porci locala primitiva originara din Palatinul Podoliei cu masa corporala mare crescuta in trecut pe scara larga mai ales in SE Romaniei.