paing [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 114^r/20 / P: pa-ing / Pl: ~ngi, (2) ~uri / E: slv *паѭокъ] 1 sm Păianjen. 2 sn (Pex; lpl) Păienjeniș.

PAÍNG ~gi m. v. PĂIANJEN. /<sl. pa[j]onku

PAING s. m. (Mold.) Păianjen. A: Văzu den dereapta svîntului prestol ca un caier de fuior pălăind de vînt sau ca nește painjine de paing. DOSOFTEI, VS. În mreaja paingului alte lighioi nu să pot prinde fără numai musculițe. CANTEMIR, HR.; cf. NCCD, 317. // B: Peste toată lumea, vrăjmașii cei sufletești spre oameni întind ca și paingul carele întinde mrejile sale. CHEIA ÎN. Etimologie: sl. *pa(j)ǫkŭ.

paíng (Con. 251), paíngăn (nord), painjin (sud), păĭánjen (Munt. Olt.) și păiájen (Munt. vest) m. (bg. paing, paenk și paĭuk, d. vsl. paonkŭ și paĭonkŭ, painjin, paĭončina, bg. paĭužina, pînză de painjin; sîrb. pauk, ung. pank și pok). Un arahnid care are opt picĭoare și pînă la opt ochĭ și care se nutrește cu insecte, pe care le prinde într’o plasă pe care o țese cu un fir produs de el (tegenaria domestica și epeira diadéma). Tripitea. – Uniĭ painjinĭ îs marĭ pînă la 3 cm., ĭar în zona tóridă mult maĭ marĭ. Eĭ trăĭesc în scorburĭ saŭ în pămînt; alțiĭ, maĭ micĭ, trăĭesc pin șoproane, podurĭ, case neîngrijite și aĭurea; alțiĭ trăĭesc chear în apă. Rîĭa e cauzată de un arahnid parazit care trăĭește pe supt pele. V. mătase.

paíng (înv.) s. m., pl. paíngi

paíng s. m., pl. paíngi

PAÍNG s. v. păianjen.

PAING s. (ZOOL.) păianjen.

paíng (paíngi), s. m. – Arahnidă (Tegenaria domestica). – Var. piangăn, (Munt.) painjin(e), păia(n)jen. Mr. pangu, megl. puiangu. Sl. paąkŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 238; Byhan 324), cf. sb., cr., rus. pauk, bg. pajuk, slov. pajenk, pol. pajak; finalul var. -in(e), pare să se explice (Tiktin) prin sl. paąčina „pînză de păianjen”. – Der. painjină, s. f. (pînză de păianjen), din cuvîntul sl. citat; painjeniș (var. păienjeniș, păi(e)njiniș, păingăniș), s. n. (pînză de păianjen); păinjinel, s. m. (liliuță, Anthericum ramosus); păianjeni (var. (împă)i(e)njeni), vb. (a se întuneca, a se acoperi de ceață); păi(e)njinar, s. m. (Olt., pînză de păianjen).