OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), folosit pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar; p. ext. pușcă, pistol, armă. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. – Din sl. ocĕlŭ.

oțel sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 206/24 / Pl: ~e și (4-7) ~uri / E: slv оцѣль] 1 Aliaj de fier, carbon și alte elemente, caracterizat prin rezistență, duritate, fiabilitate și elasticitate, folosit pe scară largă în industrie. 2-4 (Îla) De ~ Asemenea oțelului (1) (ca tărie), (rezistență sau) culoare. 5 (Pop; îe) A-i tăia gura în fier și în ~ A vorbi mult și fără rost. 6 (Lpl) Diverse aliaje de oțel (1). 7 (Lpl) Obiecte fabricate din oțel (1). 8 (Rar; lpl) Ținte cu floarea lată și strălucitoare. 9 (Reg; lpl) Amnar. 10 (Înv; lpl) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. 11 (Înv; îe) A se duce (sau a ajunge, a se trezi) în ~ele puștii A sta în bătaia puștii. 12-13 (Pop; îe) A fi iute (sau slab) de ~e A fi (iute sau) slab din fire. 14 (Pex) Armă.

OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Armă. – Din sl. ocĕlŭ.

OȚÉL, (2) oțeluri și (3, 4) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu maximum 1,75% carbon, eventual și cu alte metale sau metaloizi, întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea, elasticitatea lui. Omul săltă arma de oțel oxidat în palmă. C. PETRESCU, C. V. 286. Scoase... din traistă-i un cuțit de-oțel. COȘBUC, P. I 231. Am o cățea cu dinții de oțel, și de i-oi da drumul, te face mii și fărîme. CREANGĂ, P. 90. ◊ Oțel-balot = bandă de oțel laminat, de secțiune dreptunghiulară, cu lățimea și grosimea de obicei standardizată; se folosește la confecționarea cercurilor de butoaie, la ambalarea lăzilor etc. ◊ Oțel-beton = oțel în formă de bare rotunde, folosit la armăturile elementelor de construcție din beton armat. ◊ (În metafore și comparații) Mă ținti cu ochii lui de oțel. SADOVEANU, O. I 420. Rămas din toți singur, sub cer de oțel, Pe minte își simte o noapte adîncă. MACEDONSKI, O. I 145. Prometheus va ști să puie în fața vrăjmașului un piept de oțel, o voință de fier. GHEREA, ST. CR. II 127. 2. (Numai la pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj (uneori și din alte metale). Și el e emirul și are-n tezaur... oțeluri cumplite. MACEDONSKI, O. I 142. 3. (Numai la pl.) Ținte, cuie mici cu capul lat și strălucitor. Purtau... chimir cu oțele. ODOBESCU, S. I 65. 4. (Învechit, numai la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. Întinde pușca, trage oțelele și vrea să sloboadă. SBIERA, P. 229. Sătenii aduc acum puști și cer să le prefacă oțelele. I. IONESCU, M. 712. El ia pușca să mă-mpuște, Dar se-mpiedică-n podele, Pușca cade pe oțele. MARIAN, S. 5. ◊ Expr. (Rar) A se duce (sau a ajunge, a se trezi) în oțelele puștii = a ieși, a ajunge în bătaia puștii. Ieși afară... și te du în oțelele puștii vreunui vînător. ISPIRESCU, L. 209. (Neobișnuit) A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. Așa sîntem noi, partea femeiască... slabe de oțele. ALECSANDRI, T. 341. ♦ (Învechit și arhaizant, numai la pl.) Pușcă, flintă, pistol. În lucirile amurgului, oțelele oșteanului fulgerau. SADOVEANU, O. VII 57. Măi voinice, voinicele... Pune mîna pe oțele. ALECSANDRI, P. II 51.

OȚÉL ~uri n. 1) Aliaj de fier, carbon și alte elemente (crom, nichel, wolfram etc.), foarte dur, rezistent și elastic, de culoare argintie-cenușie. ◊ De ~ (sau tare ca ~ul) foarte tare, foarte rezistent. Braț de ~ braț viguros. Voință de ~ voință fermă, nestrămutată. ~ aliat oțel care, pe lângă carbon, mai conține și alte elemente (crom, nichel etc.). 2) la pl. Varietăți ale acestui aliaj. /<sl. ocelu

oțel n. 1. fier combinat cu carbon, servă la fabricarea armelor, tunurilor, cuțitelor, bricelor și instrumentelor chirurgicale; 2. pl. cocoșul cu cremenea și amnarul la o pușcă; 3. arma însăș: pune mâna pe oțele AL.; 4. fig. tărie: o inimă de aur și brațul de oțel AL. [Slav. OȚĬELŬ, (din it. ACCIALE].

oțél n., pl. urĭ ca marfă (vsl. ocelŭ și ocelĭ, oțel; sîrb. ocilo, cute, arcer, și ocilj, oțel; ceh. ocel; ung. acél, d. ven. azzale. V. acioaĭe). Fer combinat cu puțin cărbune și care devine foarte dur pin călire. El e maĭ ușor, maĭ maleabil și maĭ dur de cît feru și sfărămicĭos. Frîntura luĭ prezentă niște grăunțe maĭ micĭ. Din el se fac cuțite, brice, foarfece, capace de ceasornice, tunurĭ, puștĭ, săbiĭ, penițe ș. a. Fig. Braț de oțel, braț foarte robust. Pl. Oțele, mecanizmu unde ĭa foc cartușu’n pușcă. A pune mîna pe oțele, a pune mîna pe arme. V. criță.

oțél (aliaj) s. n., (soiuri) pl. oțéluri

oțél (aliaj) s. n., (soiuri) pl. oțéluri

oțel, oțele (mecanismul puștii) și oțeluri (diferite feluri de oțel).

oțéle (înv.) s. n. pl.

oțéle (ținte, mecanism al puștii) s. n. pl.

OȚÉL s. (Mold. și Bucov.) criță. (Bară de ~.)

OȚEL s. (Mold. și Bucov.) criță. (Bară de ~.)

OȚÉLE s. pl. v. amnar.

oțele s. pl. v. AMNAR.

oțél (oțéluri), s. n. – Aliaj de fier cu carbon. Sl. ocelu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 234; REW 183), cf. sb., cr. ocal, slov., ceh. ocel, mag. acél. – Der. oțele, s. f. pl. (cocoș la armele de foc); oțeli, vb. (a transforma fierul în oțel; a căli; refl., a trage la măsea); oțelărie, s. f. (turnătorie); oțelos, adj. (de oțel).

OȚEL (< sl.) s. n. 1. Aliaj fier-carbon cu conținut de 0,04-1,7% carbon (o. carbon) sau până la 2,2% carbon (o. aliat). Elaborarea o. se face în convertizoare și în cuptoare Siemens-Martin sau electrice. Are o largă întrebuințare în tehnică pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea sa. ◊ O. aliat = o. care, pe lângă carbon, conține o serie de elemente de aliere (crom, nichel, wolfram, vanadiu etc.), pentru a i se îmbunătăți proprietățile. Se deosebesc o. slab aliate (cu până la 5% elemente de aliere) și o. înalt aliate (cu 5-30% elemente de aliere). ◊ O. rapid = o. cu adaos de wolfram, crom și vanadiu, ce devine foarte dur prin tratament termic duritate care se menține și la temperaturi de 500-600°C. Se folosește la confecționarea sculelor. ◊ O. inoxidabil = oțel aliat cu crom, nichel, mangan, rezistent la coroziune, chiar în medii puternic oxidante și la temperaturi ridicate. ◊ O. profilat = bare de oțel obținute prin laminare și având în secțiune forma de pătrat, triunghi, cerc sau a literelor L, T, I, U, Z etc. ◊ O.-beton = semifabricat de o. folosit la confecționarea armăturilor elementelor de construcție din beton armat. Are în general o secțiune circulară, mai rar ovală sau în formă de pătrat. Se folosește și o.-b. cu profil periodic, format din bare cilindrice cu patru nervuri longitudinale sau elicoidale, formă sub care aderența la beton este mai bună. ◊ Loc. De oțel = foarte tare. 2. (La pl., în forma oțeluri) Sorturi diferite de o. (1); obiecte fabricate din o. (1). 3. (Înv. și pop., la pl. în forma oțele) Pușcă, pistol.

COMUNITATEA EUROPEANĂ A CĂRBUNELUI ȘI OȚELULUI (C.E.C.O.), organizație internațională guvernamentală, cu sediul la Bruxelles, una din cele trei entități ale Comunității Europene. Fondată prin Tratatul de la Paris din 1951, își începe activitatea în 1952, în scopul formării unei piețe comune a cărbunelui și a produselor siderurgice, în vederea unei repartizări mai judicioase a producției și a creșterii productivității muncii în statele membre. Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxemburg și Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda și Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin în 1986), Spania și Portugalia (din 1986).

OȚELU ROȘU, vechea denumire (între 8 iun. 1948 și 15 mai 1992) a orașului Bistra, jud. Caraș-Severin, situat în culoarul depresionar Bistra, pe râul omonim; 12.090 loc. (2003). Stația de c. f. Vechi centru (1796) al metalurgiei feroase (oțel, laminate). Produse refractare. Menționat documentar în sec. 14 cu numele Bisthere, iar în 1699 cu denumirea Ohaba-Bistra. Între 1925 și 1945 s-a numit Ferdinand, iar între 1945 și 1948, Ferdinand-Bistra. Declarat oraș în 1960. Biserica Sf. Gheorghe (1831).

nervi de fier / de oțel expr. stăpânire de sine, calm perfect; sistem nervos echilibrat.