oturac¹ sm [At: M. COSTIN, ap. GÎDEI / Pl: ~aci / E: tc oturak] (Înv) 1-2 Soldat veteran (turc).

oturac² sn [At: LET. III, 265/25 / V: (reg) ~hotar, otar~, otăr~, otor~ sn, otoracă sf, otorage snp, ~roace, ~roage / Pl: ~ace și ~uri / E: tc oturak] 1 (Înv) Popas. 2 (Înv; îe) A ședea otorac A face popas. 3 (Reg) Scăunel făcut dintr-o scândură așezată transversal la capetele luntrei de pescuit. 4 (Îf otoracă) Scândură lată. 5 (Reg; mpl) Scânduri încovoiate care alcătuiesc scheletul luntrei.

OTURAC s. n. (Mold., ȚR) Popas, oprire. A: Merge încet și face oturace cîte 5-6 dzile și mai mult, la un loc. NECULCE. Au conăcit supt cetatea Corinthos unde și oturac o zi. IM 1754, 143y. Fiindu trudit și ostenii de cale ... au făcutu pașa oturac trei zîle. GHEORGACHI. B: Au poposit ... fiind o zi oturac. R. GRECEANU. Oturac au șâzut o zi. IM 1730, 202^v. Etimologie: tc. oturak, Cf. c o n a c (1).

oturác m. (turc. oturak, popas, scaun, stațiune, repaus, inválid; sîrb. oturak, pensionar). Vechĭ. Inválid, veteran. S. n., pl. urĭ și e. Popas maĭ lung al uneĭ armate: făcea oturace cîte 5-6 zile (Nec. 2, 217). Azĭ Mold. Adv. A ședea, a sta otorac, a sta în permanență la o muncă (la o moșie, la o mașină, la un bolnav. V. sotnic). Dun. de jos otorac, pl. e. Banca din fundu uneĭ luntri.

otarac sn vz oturac²

otărac smn vz oturac²

otorac sn vz oturac²

otoracă sf vz oturac²

otorage snp vz oturac²

oturoace snp vz oturac² corectată

oturoage snp vz oturac²

OTURÁC s. v. haltă, oprire, popas.

oturac s. v. HALTĂ. OPRIRE. POPAS.

oturác (-ce), s. n. – Popas, oprire, haltă. Tc. oturak (Șeineanu, III, 92), cf. alb. oturak. Sec. XVII, înv. – Der. oturac, s. m. (înv., veteran).

oturác¹, oturáci, s.m. (înv.) veteran, invalid de război.

oturác, oturáce, s.n. (înv.; mai ales la pl.) 1. popas mai lung al armatei într-un loc; bivuac. 2. lemnele încovoiate formând scheletul luntrei.